Ministrul Justiţiei anunţă că a trimis Corpul de Control la Registrul Comerţului

S.B.
Politică / 22 august

Ministrul Justiţiei anunţă că a trimis Corpul de Control la Registrul Comerţului

Ministrul Justiţiei anunţă că a trimis Corpul de Control pentru a face verificări la Registrul Comerţului, după ce numeroşi reprezentanţi ai mediului de afaceri, avocaţi şi contabili au făcut sesizări cu privire la portalul web al instituţiei care a fost recent pus în funcţiune în urma unei investiţii de câteva zeci de milioane de euro, informează news.ro.

"Am comunicat şi public, voi lua măsuri, în măsura în care beneficiarul, mediul de afaceri este afectat şi conducerea Registrului nu-şi face treaba, nu am să perpetuez acest lucru", a afirmă Alina Gorghiu, susţinând că unele probleme legate de portalul web al Registruluo Comerţului au fost deja remediate.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a explicat, joi, în timpul unei vizite în judeţul Prahova, că nu are atribuţii cu privire la activitatea Registrului Comerţului, ci doar cu privire la numirea şi schimbarea directorului acestei instituţii şi cu privire la îmbunătăţiri legislative care să vizeze activitatea acestei instituţii.

"Şi mai am o pârghie, aceea de a trimite Corpul de Control la Registrul Comerţului, ca la orice instituţie subordonată Ministerului Justiţiei, lucru care s-a şi întâmplat. Am trimis Corpul de Control pentru a vedea care au fost cauzeze acestor disfuncţionalităţi, sincope. Mai departe, toate aspectele care ţin de activitatea Registrului, de management, de funcţionarea instituţiei, de achiziţiile de softuri, platforme, orice întrebare aveţi despre activitatea Registrului nu Ministerul răspunde, cu exclusiv conducerea Registrului Comerţului", a afirmat Alina Gorghiu, joi, întrebată despre frecventele sincope pe care reprezentanţii mediului de afaceri, contabili sau avocaţi le reclamă cu privire la portalul web al Registrului Comerţului care a fost recent pus în funcţiune în urma unei investiţii de câteva zeci de milioane de euro.

Acesta a precizat că vechea platformă a Registrului Comerţului, care funcţiona din anii 1990. nu mai făcea faţă, fiind depăşită tehnic.

"Dacă au fost probleme în activitate, voi vedea în concluziile acestui raport din partea Corpului de Control. (...) Parte din probleme s-au remediat, se lucrează la foc continuu acolo, au fost solicitări pentru personal să rămână chiar în zilele libere, când marea parte a populaţiei din România mergea la mare sau la munte, o parte din colegii din Registru ştiu că au lucrat pentru remedierea problemelor. Îmi doresc ca această situaţie să se rezolve cât se poate de repede. Altfel, am comunicat şi public, voi lua măsuri, în măsura în care beneficiarul, mediul de afaceri este afectat şi conducerea Registrului nu-şi face treaba nu am să perpetuez acest lucru", a conchis ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat la 1 august o nouă etapă în proiectul de digitalizare de la Registrul Comerţului care va avea ca efect reducerea timpului necesar înfiinţării unei firme de la 72 de ore la doar 24. De asemenea, în maximum 15 minute se pot completa şi încărca documentele în noul portal dezvoltat de ONRC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb