Ministrul Liviu Dragnea a preluat mandatul dezvoltării regionale

F.A.
Politică / 22 decembrie 2012

Ministrul Liviu Dragnea a preluat astăzi mandatul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de la Eduard Hellvig.

"Vreau să vă spun câteva dintre obiectivele mele la acest minister: să lucrăm împreună la o altfel de abordare a dezvoltării în România, o abordare strategică. Vreau ca, începând cu anul 2013, să nu se mai risipească bani, nu doar să numărăm proiecte finalizate, ci ele să se traducă în dezvoltare reală. Îmi propun, totodată, să lucrăm împreună la nişte măsuri simple, dar clare, prin care să putem mări gradul de absorbţie la fonduri europene, să stabilim un set de măsuri pentru a preveni viitoare corecţii financiare", a declarat ministrul Liviu Dragnea la preluarea mandatului.

Alte priorităţi anunţate de ministrul Liviu Dragnea sunt regionalizarea şi descentralizarea. Astfel, obiectivele sunt de a stabili, până la sfârşitul anului 2013, regiuni administrative, după modificările de legislaţie necesare, şi de a obţine, de la fiecare regiune de dezvoltare, finalizarea cât mai rapidă a planurilor de dezvoltare regională, arată un comunicat de presă.

"Vă felicit pentru învestitură şi vă doresc succes în noul mandat. Sunt convins că veţi face lucruri importante pentru acest minister şi pentru România. Le mulţumesc tuturor colaboratorilor din minister, au fost şapte luni foarte grele, dar am reuşit să realizăm mare parte din ce ne-am propus" , a precizat ministrul Eduard Hellvig.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb