Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Marcel Boloş a votat, la Bruxelles, pentru calea europeană a României, pentru o Românie prezentă, parte din Europa, dar cu vocea ei, cu rădăcini adânci şi cu privirea ridicată, potrivit Agerpres.
"Am votat astăzi la Bruxelles. Din inima Europei, pentru calea europeană a României. Suntem aici în mijlocul unor negocieri importante, în care nu toate punctele de vedere se suprapun. Există diferenţe de viziune, există momente de dezacord. Dar exact în astfel de momente se vede ce înseamnă să fii un stat matur: rămâi la masă. rămâi ferm, spui ce ai de spus şi îţi aperi interesul", arată ministrul, într-o postare pe Facebook.
Marcel Boloş menţionează că Uniunea Europeană, cu toate rigidităţile ei, ne-a împins să facem reforme necesare pentru România: modernizarea administraţiei, digitalizarea serviciilor publice, debirocratizarea investiţiilor, reformarea sistemelor de sănătate şi educaţie, eficientizarea cheltuirii banului public.
"De la aderare, salariul mediu s-a triplat, investiţiile străine aproape s-au triplat, iar România a atras peste 100 de miliarde de euro din fonduri europene. Vocile care cer 'retragerea', 'refacerea drumului', nu oferă nimic, de fapt. Doar gol, haos şi izolare. Oricât de mult s-ar relativiza astăzi în spaţiul public, realitatea nu se poate rescrie: România nu ar fi reuşit singură ceea ce a reuşit în aceşti ani", a scris Boloş.
El a exemplificat amintind spitalele renovate, dotate cu echipamente la care, "în urmă cu 15 ani, nici nu visam", sute de grădiniţe noi, în sate unde copiii învăţau în condiţii inacceptabile, reţele de apă şi canalizare, servicii digitale, parcuri industriale, centre de zi, laboratoare şcolare, precum şi mii de firme româneşti care şi-au cumpărat utilaje, au creat locuri de muncă şi au început să exporte.
Nu în cele din urmă, a menţionat zecile de mii de oameni calificaţi, plătiţi, integraţi în piaţa muncii.
"S-au făcut pentru că România a ales să fie parte a Uniunii Europene şi a învăţat, pas cu pas, să folosească ceea ce acest parteneriat oferă: stabilitate, acces, reguli. Desigur, nu peste tot s-a schimbat viaţa. Şi da, sunt întârzieri, blocaje, nemulţumiri. Dar tocmai de aceea avem nevoie de continuitate. A rupe drumul acum, sub impulsul frustrării sau al unui curent politic de moment, înseamnă să torni ciment în grădină doar pentru că florile n-au înflorit toate în acelaşi timp. Am votat pentru o Românie prezentă. Parte din Europa, dar cu vocea ei. Cu rădăcini adânci şi cu privirea ridicată. Vă îndemn să faceţi acelaşi lucru", a conchis Marcel Boloş.
Opinia Cititorului