Ministrul Sănătăţii: La Buzău media era de trei gărzi pe lună, nu ştim de ce doctoriţa Szabo făcea şapte

A.B.
Politică / 29 octombrie 2025

Ministrul Sănătăţii: La Buzău media era de trei gărzi pe lună, nu ştim de ce doctoriţa Szabo făcea şapte

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri că, potrivit datelor disponibile, media gărzilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău era de trei pe lună, însă nu se cunoaşte motivul pentru care medicul Ştefania Szabo efectua şapte gărzi lunar, relatează Antena 3.

„La Buzău, media numărului de gărzi care trebuiau făcute era de trei gărzi de persoană pe lună, pentru că acolo erau nouă chirurgi în acea secţie, plus un contract de gărzi dintr-o zonă exterioară. (...) De ce doamna doctor a dorit să facă şapte sau alţii nu au dorit să facă gărzi şi ea a fost nevoită să îi suplimenteze, nu ştiu în momentul de faţă şi nu mă pot pronunţa”, a precizat ministrul.

Rogobete a subliniat importanţa sprijinului psihologic pentru personalul medical, mai ales în contextul cazurilor de burnout şi stres profesional.

„Trebuie să înţelegem cu toţii că şi medicii sunt oameni, şi obosesc, şi uneori au probleme. (...) Un suport psihologic pentru personalul medical, un suport de consiliere atunci când apar momente de burnout sau de presiune cred că este important şi că medicii trebuie ascultaţi mai mult”, a adăugat ministrul.

Doctoriţa Ştefania Szabo, director medical al Spitalului Judeţean din Buzău, a fost găsită fără viaţă în cabinetul său, în weekend, după mai multe zile de muncă intensă. Cazul a stârnit un val de reacţii în rândul medicilor, care au reclamat volumul excesiv de muncă şi lipsa sprijinului emoţional în sistemul sanitar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o doctorita care nu cunostea efectul medicamentelor , la garzi se doarme bine

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb