Ministrul Transporturilor: "Se fură mult prea mult în România"

F. A.
Politică / 30 decembrie 2012

Relu Fenechiu, Ministrul Transporturilor, a spus, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că "se fură mult prea mult în România" şi că sunt permise "mult mult prea multe abuzuri şi scurgeri de bani", arată sursele de presă.

"Camioanele de mare tonaj merg suraîncărcate pe străzi şi acest lucru nu se poate face decât dând şpagă unde trebuie, în vămi se cântăresc maşinile după ureche, iar CFR Marfă este o gaură neagră în care se fac contracte parcă dedicate împotriva intereselor companiei şi statului", a declarat Fenechiu.

El a precizat că va căuta soluţii de eficientizare a companiilor din subordine care merg în pierdere.

"La CFR Infrastructură s-a reuşit diminuarea pierderilor cu aproape 200 milioane de euro şi astăzi este deja pe profit, însă organizarea companiei trebuie regândită, pentru că se găseşte în situaţia că are datorii, dar are de încasat foarte mulţi bani de la CFR Marfă şi de la CFR Călători. Aceste din urmă două companii, având mari pierderi, niciodată nu vor putea achita datoriile către CFR Infrastructură şi vreau să terminăm cu aceste lanţuri care produc pierderi în economia naţională", a afirmat ministrul Transporturilor.

Fenechiu consider că CFR Marfă poate deveni o companie profitabilă prin "oprirea hoţiilor" şi printr-un management performant.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2386
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5315
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6904
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0664
Gram de aur (XAU)Gram de aur630.8228

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb