Ministrului afacerilor europene s-a întâlnit cu vicepreşedintele BEI

F.A.
Fonduri Europene / 24 noiembrie 2011

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban a avut astăzi o întâlnire cu vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI) Wilhelm Molterer dedicată expertizei internaţionale pe care instituţiile financiare internaţionale doresc să o ofere României pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune atât în intervalul 2007-2013, cât şi în viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020, arată un comunicat remis redacţiei.

"Apreciem disponibilitatea instituţiilor financiare internaţionale de a sprijini România în accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi considerăm că experienţa Băncii Europene de Investiţii în relaţia cu autorităţile publice din ţara noastră reprezintă un real avantaj în asigurarea necesarului nostru de expertiză internaţională", a afirmat ministrul Leonard Orban.

România va semna, cel mai târziu la începutul anului viitor, un memorandum cu Banca Europeană de Investiţii pentru acordarea de expertiză internaţională, după ce Comisia Europeană îşi va da acordul faţă de solicitarea formulată în acest sens de autorităţile de la Bucureşti la începutul lunii noiembrie.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb