Ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale

M.P.
Politică / 9 septembrie, 19:14

Ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale

Ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Băncii Mondiale, în cadrul întâlnirii fiind purtate discuţii despre necesitatea continuării unor demersuri şi proiecte care vizează eficientizarea şi modernizarea întregului sistem de justiţie din România. Au fost purtate discuţii, de asemenea, privind deblocarea Proiectului „Cartierul pentru Justiţie”, potrivit news.ro, de la care menţionăm următoarele.

Ministerul Justiţiei arată că, pe parcursul întâlnirii, Ministrul Justiţiei a subliniat importanţa continuării proiectelor de investiţii în zona dezvoltării şi modernizării infrastructurii, atât la nivelul instanţelor de judecată, cât şi în cadrul sistemului penitenciar.

Totodată, Ministrul Justiţiei a reliefat stricta necesitate a accelerării procesului de digitalizare, inclusiv prin implementarea unor sisteme informatice, care au la bază utilizarea inteligenţei artificiale în sistemul judiciar, dar şi nevoia adoptării unor reforme asupra cadrului legislativ, toate acestea în scopul eficientizării activităţii din sistem şi în vederea îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie, în interesul cetăţeanului.

De asemenea, Radu Marinescu a prezentat câteva puncte discutate în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută cu reprezentanţi din domeniul justiţiei, precum promovarea unor instrumente alternative de soluţionare a litigiilor, pe cale extrajudiciară, pentru degrevarea activităţii organelor judiciare, instituirea cadrului legal pentru soluţionarea la distanţă, prin videoconferinţă, a litigiilor cu profesionişti, simplificarea procedurilor judiciare, introducerea unor proceduri adecvate de filtrare a sesizării instanţelor judecătoreşti, menite să conducă la reducerea inflaţiei de cauze care nu necesită, în mod obligatoriu, o soluţionare judiciară, revizuirea cadrului legislativ, în special a normelor de procedură, actualizarea taxelor judiciare de timbru şi stabilirea acestora ca venit suport pentru investiţiile în infrastructura judiciară, precum şi identificarea unor metode pentru eficientizarea punerii în aplicare a procedurii administrării probelor de către avocaţi sau consilieri juridici.

”O altă temă importantă de discuţie a vizat domeniul ajutorului public judiciar. În acest sens, Radu Marinescu a evidenţiat demersurile întreprinse şi discuţiile purtate cu toţii directorii din Ministerul Justiţiei, stabilind, în urma unei ample analize, preluarea de către Serviciul profesii juridice conexe a activităţilor de coordonare şi gestionare în ceea ce priveşte dezvoltarea domeniului care vizează ajutorul public judiciar”, se menţionează în comunicatul oficial.

În cadrul întâlnirii au fost, de asemenea, purtate discuţii în scopul identificării unor soluţii eficiente, care să conducă la deblocarea Proiectului „Cartierul pentru Justiţie”, ca urmare a resurselor financiare insuficiente, în pofida tuturor demersurilor pe care Ministerul Justiţiei le-a întreprins în acest scop.

”Situaţia de blocaj poate fi depăşită de îndată ce Ministerul Finanţelor va aloca Ministerului Justiţiei credite de angajament şi bugetare, necesare pentru semnarea contractului de proiectare avansată, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire”, spune ministerul.

Cu privire la proiectele Ministerului Justiţiei, aflate în derulare, care necesită finanţare pentru a fi continuate şi duse la bun sfârşit, reprezentanţii Băncii Mondiale şi-au afirmat angajamentul că vor purta discuţii în acest sens cu toţi factorii decizionali, în vederea depăşirii unor obstacole de natură financiară.

La întâlnire au participat, din partea Băncii Mondiale, doamna Anna Akhalkatsi, Director pentru Uniunea Europeană, Europa şi Asia Centrală, domnul Asad Alam, Director Regional pentru Divizia de Prosperitate pentru Europa şi Asia Centrală (ECA), domnul Yasser El-Gammal, Manager de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, precum şi şefii de proiecte dedicate sistemului judiciar, implementate de Ministerul Justiţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb