Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că, prin Fondul de Fonduri de capital de risc pentru Redresare (REF), finanţat din PNRR şi administrat de Fondul European de Investiţii, au fost aprobate până în prezent alocări totale de 347,5 milioane de euro pentru 20 de fonduri de venture capital, private equity şi infrastructură. Potrivit ministerului, aceste alocări reprezintă peste 90% din capitalul investibil al instrumentului şi ar urma să mobilizeze, până la finalul perioadei de investiţii, peste 600 de milioane de euro către companii şi proiecte din România.
„Comitetul de Investiţii desemnat de Guvernul României pentru Fondul de Fonduri de capital de risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund of Funds - REF) a aprobat, până în prezent, finanţarea a 20 de fonduri noi de venture capital, private equity şi infrastructură, în valoare totală de 347,5 milioane de euro.
REF este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi este gestionat de Fondul European de Investiţii, având ca obiective finanţarea companiilor din România şi dezvoltarea ecosistemului local. Lansarea acestor fonduri a contribuit la nivelul record de resurse atrase pentru piata locala a fondurilor de equity de aproximativ 260 milioane euro în 2024, conform raportului asociaţiei de profil ROPEA.
REF finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi administrat de Fondul European de Investiţii, are ca obiectiv finanţarea companiilor din România şi dezvoltarea ecosistemului investiţional local. Lansarea acestor fonduri a contribuit la atingerea unui nivel record al resurselor atrase pe piaţa locală de equity, estimat la aproximativ 260 de milioane de euro în 2024, potrivit raportului publicat de asociaţia de profil ROPEA.
Peste 90% din capitalul investibil este deja alocat
Alocările aprobate până în prezent reprezintă peste 90% din capitalul investibil al instrumentului de capital de risc, iar finanţările rămase urmează să fie acordate până în luna iunie a acestui an, în conformitate cu ţintele stabilite prin PNRR. Perioada de depunere a propunerilor de investiţii s-a încheiat la data de 31 decembrie 2025.
Fonduri gestionate de investitori locali şi regionali
Cea mai recentă alocare a fost aprobată în cadrul şedinţei Comitetului din luna martie, vizând fondul BlackPeak II, cu o strategie investiţională generalistă, administrat de o echipă de investitori bulgari şi cu echipă dedicată în Bucureşti. Fondurile finanţate anterior sunt gestionate atât de investitori români - precum GapMinder II, Morphosis II, Booster Capital, Early Game Ventures II, Mozaik II, BoldMind, Sparking Capital II şi Altamira - cât şi de actori regionali care includ alocări specifice pentru România, printre care AMC V, Innova/7, BrightCap II, Evolving Europe II, PCP SEE II, CEECAT Capital III, LAUNCHub III şi Eleven IV. Totodată, REF va sprijini proiecte de infrastructură în domeniul energiei regenerabile, prin participarea la fonduri specializate, precum Taaleri SolarWind III.
Impact estimat: investiţii de peste 600 milioane euro
Majoritatea acestor fonduri se află în fazele incipiente ale ciclului investiţional, iar estimările indică faptul că, până la finalul perioadei de investiţii, volumul total al capitalului direcţionat către România va depăşi de cel puţin 1,5 ori alocările iniţiale, ajungând la aproximativ 600 de milioane de euro.
Până la sfârşitul anului 2025, fondurile au investit în România 123 de milioane de euro în peste 20 de companii, printre care se numără Artesana, 5 to Go, EMI, Silgimar, MeetGeek, The Cat Health Company, Sales Tools, Genezio, Servopedia, Embryos Fertility Clinic şi Mark Twain International School.
Primul exit de succes confirmă eficienţa fondurilor
Recent, a fost înregistrat şi primul exit de succes dintr-o companie finanţată prin PNRR, respectiv vânzarea participaţiei fondului Morphosis II în Supermarket La Cocoş, tranzacţie care a generat un randament de peste trei ori valoarea investiţiei iniţiale. Resursele astfel recuperate la nivelul REF vor putea fi reutilizate pentru dezvoltarea unor noi instrumente financiare.
Mesajul Ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
„Acest exit de succes demonstrează cum fondurile de equity finanţate prin PNRR sprijină companiile româneşti, multiplică valoarea investiţiilor şi generează noi oportunităţi de finanţare. Astfel de rezultate confirmă eficienţa mecanismelor europene de investiţii şi contribuie la creşterea sustenabilă şi competitivitatea economiei României.”, a declarat Dragoş Pîslaru, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene.
Despre Fondul European de Investiţii:
Fondul European de Investiţii este o instituţie financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii. Misiunea FEI este de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a sprijini microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii din Europa. FEI sprijină IMM-urile să acceseze finanţare, să crească, să inoveze, să se digitalizeze şi să fie competitive în economia ”verde”. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanţii şi instrumente de microfinanţare, utilizând atât resurse proprii, cât şi fonduri încredinţate (între alţii) de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau statele membre ale Uniunii Europene.
Despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR):
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aprobat în octombrie de Consiliul Europei, are un buget de 21,4 miliarde euro, după ultimul amendament din noiembrie 2025. România va putea obţine din partea Uniunii Europene 13,6 miliarde euro sub formă de finanţări nerambursabile şi 7,8 miliarde euro sub forma de împrumuturi prin PNRR în cadrul Mecanismului pentru Redresare şi Rezilienţă. Această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme cuprinse în PNRR şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din criza actuală.
PNRR se bazează pe şase piloni, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Uniunii Europene, respectiv: tranziţia verde, transformare digitală, creştere inteligentă, coeziune socială şi teritorială, sănătate şi rezilienţa şi politici pentru generaţia următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educaţia, sănătatea, renovarea clădirilor şi digitalizarea administraţiei publice.
Componenta 9 a PNRR, denumită ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare”, include o serie de reforme şi investiţii menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care şi ”Investiţia 2 - Instrumente financiare pentru sectorul privat”. Investiţia 2 include crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund of Funds), cu o alocare de 400 milioane euro.
Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este instrumentul principal al iniţiativei NextGenerationEU (Următoarea Generaţie UE), care va furniza până la 800 de miliarde EUR (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în întreaga Uniune Europeană. PNRR face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandemia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziţiei verzi şi a celei digitale, precum şi să consolideze rezilienţa economică şi socială şi coeziunea pieţei unice.”


















































Opinia Cititorului