Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a criticat marţi colaborarea dintre PSD şi AUR în privinţa numirilor la conducerea unor instituţii publice, susţinând că atunci când vine vorba despre putere şi controlul instituţiilor statului diferenţele dintre cele două partide par să dispară. El a scris pe Facebook că PSD şi AUR se ceartă în public, dar se înţeleg foarte bine când trebuie să decidă cine ocupă funcţii importante în instituţiile statului, iar astăzi Parlamentul a oferit noi exemple ale colaborării dintre cele două partide, potrivit Agerpres.
Abrudean a enumerat o serie de fapte: la Curtea de Conturi, PSD şi AUR au votat împreună pentru instalarea unui preşedinte interimar; la TVR şi Radio România, cele două partide au negociat preluarea conducerilor celor două instituţii; la Comisia de control a SRI, propunerea PNL de numire a lui Florin Roman, pe locul care revenea PNL în cadrul comisiei, a fost respinsă în plenul Parlamentului. El a menţionat că sunt „o succesiune de decizii politice care ridică întrebări serioase despre înţelegerile dintre PSD şi AUR", conform sursei citate.
Preşedintele Senatului a subliniat că românii merită să ştie ce se întâmplă dincolo de spectacolul politic, pentru că atunci când vine vorba despre putere şi controlul instituţiilor statului diferenţele dintre PSD şi AUR par să dispară. Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a desemnat marţi noi membri în Consiliile de Administraţie ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune. Sorina Matei, propusă de AUR, şi Răzvan Dincă, propus de PSD, au fost validaţi pentru funcţiile de preşedinte-director general ai Societăţii Române de Televiziune şi, respectiv, Societăţii Române de Radiodifuziune, potrivit Agerpres.


























































Opinia Cititorului