Abonament gratuit

MIRCEA URSACHE:"Nu există încredere în conducerea ASF"

A CONSEMNAT ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

(Interviu cu Mircea Ursache, fostul vicepreşedinte al ASF)

"Listarea companiilor de stat - următoarea provocare a pieţei noastre"

"Este momentul ca noul guvern să emită un act normativ care să prevadă două entităţi de supraveghere distincte: una pentru piaţa de capital şi alta pentru asigurări şi pensii private"

"În speţa concertării semnalate la SIF Oltenia era normal ca, înainte de a decide, ASF să consulte autoritatea europeană"

Fosta echipă de conducere a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), formată din Lucian Anghel, ce îşi va încheia mandatul de preşedinte al BVB în luna ianuarie a anului viitor şi de Ludwik Sobolewski, ce a deţinut fotoliul de director general al bursei nostre, nu a profitat de perioada în care Guvernul Ponta, între 2013 şi 2015, a marcat marile listări la bursă din economie şi nici de avalanşa de reglementări pro-europene pe care conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din aceeaşi perioadă a adoptat-o, este de părere Mircea Ursache, fost vicepreşedinte al ASF, responsabil pentru piaţa de capital, care a acordat un interviu Ziarului BURSA.

"Nu am cerut niciodată desfiinţarea pragurilor la SIF-uri, ci adoptarea unui articol care să prevadă înlocuirea restricţiei de deţinere de 5% cu decizia suverană a adunărilor generale ale acţionarilor de la fiecare societate privind existenţa sau nu a vreunui prag şi respectiv a cuantumului acestuia", a spus Mircea Ursache.

Reporter: Piaţa noastră de capital va trece, din toamna anului viitor, în categoria celor emergente secundare ca urmare a deciziei agenţiei de rating FTSE Russell. Toată lumea vorbeşte despre avantajele şi perspectivele care se deschid în urma acestui pas. Totuşi, ce provocări apar pentru piaţa noastră de capital odată cu accederea la noul statut?

Mircea Ursache: Trecerea la statutul de emergentă a pieţei noastre de capital este încununarea unui proces început în 2013 şi reprezintă recunoaşterea de către agenţiile internaţionale de rating a transformărilor profunde din domeniul legislaţiei specifice şi a eforturilor tuturor (reglementator, operator de piaţă, depozitar central, emitenţi, brokeri, fonduri şi societăţi de investiţii financiare).

Principala provocare a perioadei următoare o constituie intenţia guvernului actual de a lista noi companii de stat, inclusiv CEC Bank şi de a reface din temelii legislaţia unui viitor fond suveran de investiţii.

Reporter: La începutul anului viitor, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), îşi încheie cel de--al doilea mandat la conducerea operatorului pieţei noastre de capital. Cum evaluaţi activitatea sa la cârma BVB în opt ani de mandat?

Mircea Ursache: Bursa de Valori Bucureşti s-a înscris în procesul de accedere în categoria pieţelor emergente în timpul conducerii formate din actualul preşedinte, ce urmează să îşi încheie mandatul, şi a fostului director general (n.r. Ludwik Sobolewski), dar care au fost preocupaţi mai mult de propria publicitate, în detrimentul obiectivelor specifice şi, mai ales, a interesului pentru atragerea de noi emitenţi în piaţa principală.

Mai mult decat atât, nu a profitat şi nu a recunoscut, în mod nedrept, de perioada în care Guvernul Ponta, între 2013 şi 2015, a marcat marile listări din economie şi nici de avalanşa de reglementări pro-europene pe care conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din aceeaşi perioadă a adoptat-o, creând aceleaşi condiţii ca în orice piaţă europeană.

Reporter: Ce aşteptări aveţi de la Radu Hanga, viitorul preşedinte al Bursei?

Mircea Ursache: Noua echipă de la Bursa de Valori Bucureşti se bucură de o încredere incontestabilă, pe care nu trebuie să o risipeasca, atât Radu Hanga cât şi Adrian Tănase având expertiza necesară în domeniu.

Reporter: Cum evaluaţi perioada de circa un an de zile de când noua echipă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară se află la conducerea instituţiei?

Mircea Ursache: Dacă noua conducere de la BVB se bucură de încredere, din nefericire, nu acelaşi lucru se poate spune despre actuala echipă de la conducerea ASF.

Sunt multe lucruri negative pe care toate entităţile din piaţă i le reproşează:

- lipsa totală de transparenţă în elaborarea proiectelor de acte normative;

- obstrucţionarea realizării unor mari obiective (cum a fost cazul Contrapărţii Centrale - CCP)

- subiectivitatea manifestată în procesul de autorizare a funcţiilor de conducere din entităţile supravegheate, prin încălcarea voinţei acţionarilor;

- cheltuielile nejustificate pentru protocol, prime sau investiţii în IT;

- imixtiunea suspicionată de părtinire în procesele comerciale dintre entităţi supravegheate în piaţă;

- obedienţa faţă de fosta guvernare şi majoritate parlamentară prin avizarea unor proiecte de acte normative (OUG nr. 114/2018 este cel mai bun exemplu, din care lichidarea pilonului II de pensii ar fi fost devastatoare);

- lacune grave în etica profesională: laşitatea privind ascunderea modului în care membrii Consiliului ASF au votat în cadrul adoptării deciziilor sau modul de a răspunde acuzelor din piaţă prin anonime, care sa nu implice în vreun fel Autoritatea;

- politica haotica de angajări de persoane fără calificare, de regulă în trunchiurile comune din organigramă, persoane recomandate doar de gradul de rudenie sau prietenie cu lideri ai fostului partid de guvernământ. Grav este faptul ca pentru angajare s-a apelat la detaşări din Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA);

Reporter: Recent, Leonardo Badea şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ASF pentru a ocupa pos-tul de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), conducerea Autorităţii fiind preluată în prezent de Doina Dascălu. Cum comentaţi aceas-tă schimbare?

Mircea Ursache: Vacantarea pos-tului de preşedinte al ASF prin trecerea la BNR a fostului preşedinte, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru Banca Naţională, întrucât acesta a fost cel care a năruit întreaga reformă instituţională promovată şi reuşită de Mişu Negriţoiu, în mandatul său de preşedinte al Autorităţii.

Astăzi, pieţele financiare nebancare au nevoie de o transformare profundă, prin implementarea în România a modelului european de organizare a reglementatorilor europeni. Astfel, dacă la nivelul Uniunii Europene fiinţează trei entităţi de supraveghere (EBA pentru sistemul bancar, ESMA pentru piaţa de capital şi EIOPA pentru asigurări şi pensii private), este momentul ca noul guvern să reglementeze şi piaţa financiară nebancară printr-un act normativ care să prevadă două entităţi de supraveghere distincte: una pentru piaţa de capital şi alta pentru asigurări şi pensii private.

Reporter: Recent, proiectul de lege privind reglementarea Fondurilor de Investiţii Alternative (FIA) ce prevede printre altele eliminarea pragului la SIF-uri a fost aprobat de Camera Deputaţilor, care este for decizional. Cum va influenţa activitatea societăţilor de investiţii financiare eliminarea pragului?

Mircea Ursache: Recenta aprobare de către Parlamentul României a proiectului Legii Fondurilor de Investiţii Alternative reprezintă ultima obligaţie asumată de ASF în 2014 prin programul STEAM.

Practic, astăzi putem vorbi despre o nouă abordare în ansamblu a legislaţiei pieţei de capital.

Forma iniţială a proiectului de lege depusă în 2018 a suferit însă numeroase modificări (547 de amendamente), ceea ce trezeşte suspiciune şi neîncredere. Aceste amendamente regizate în cadrul ASF şi asumate în bloc de un partid parlamentar reprezintă un exemplu despre cum nu trebuie luate în seama propunerile Autorităţii care nu au facut obiectul unor dezbateri publice.

Ţin să reiterez poziţia pe care am exprimat-o în nenumărate rânduri cu privire la pragurile de deţinere la SIF-uri: nu am cerut niciodată desfiinţarea pragurilor, ci adoptarea unui articol care să prevadă înlocuirea restricţiei de deţinere de 5%, cu decizia suverană a adunărilor generale ale acţionarilor de la fiecare SIF privind existenţa sau nu a vreunui prag de deţinere şi respectiv a cuantumului acestuia, în cazul în care se decide existenţa pragului. De aceea, cred că există motive ca analiza legii să conducă la o respingere a promulgării sale (n.r. de către preşedintele Klaus Iohannis) în forma actuală.

Reporter: Tribunalul Dolj a aprobat cererea SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) pentru convocarea acţionarilor SIF Oltenia (SIF5), într-o adunare ce are drept scop înlăturarea lui Tudor Ciurezu şi a altor administratori de la conducerea SIF5, după ce Consiliul SIF-ului din Craiova a res-pins de mai multe ori convocarea AGA. În mai, la solicitarea aceloraşi două SIF-uri, acţionarii SIF Oltenia au aprobat modificarea actului constitutiv al societăţii, cu o serie de prevederi care amputează din puterile decizionale ale lui Tudor Ciurezu, mişcare catalogată de conducătorul SIF Oltenia drept o tentativă de preluare ostilă a societăţii din Craiova. Pe de altă parte, SIF1 şi SIF4 îl acuză pe Tudor Ciurezu de lipsă de transparenţă în conducerea SIF5. Care este poziţia dumneavoastră în acest caz? Ce poziţie ar trebui să aibă Autoritatea de Supraveghere Financiară?

Mircea Ursache: În legătură cu litigiile şi acţiunile dintre grupuri de acţionari ai diferitelor societăţi de inves-tiţii financiare ţin să spun, răspicat, că nu este normal să-mi dau cu părerea, iar rezolvarea acestor probleme ţine numai de actorii respectivi.

Cu atât mai mult cei din Consiliul ASF nu aveau voie să intervină în mod părtinitor. Cred că este în ograda altor instituţii ale statului ce se întâmplă acum între diferite grupuri de acţionari din SIF-uri şi, cu atât mai mult, motivele pentru care Consiliul ASF a intervenit în aceste procese.

Reporter: Chiar înainte de adunarea acţionarilor SIF5 din mai, conducătorul SIF-ului din Craiova a susţinut că, în realitate, SIF1 şi SIF4 controlează circa 28% din SIF Oltenia, peste pragul legal de 5%, incluzând în grup şi o serie de fonduri închise de investiţii, concertare care însă nu a fost confirmată de ASF. Care este opinia dumneavoastră în acest caz?

Mircea Ursache: Problema concertării a facut obiectul a numeroase discuţii în timp, inclusiv la nivelul reglementatorului european. De aceea, consider că în speţa concertării semnalate la SIF Oltenia, era normal ca ASF să consulte autoritatea europeană înainte de a decide. Altfel, rămâne aceeaşi suspiciune.

Este nefiresc să vezi că la nivelul ASF se practică modelul fostei puteri politice, de respingere a modelului şi practicii europene, în paralel cu pierderea independenţei Autorităţii în faţa puterii politice de care, de altfel, în nenumărate rânduri, chiar membrii Consiliului ASF (inclusiv un vicepreşedinte, adevărat Mihai Beniuc al politicii economice a PSD) au ascultat orbeşte în elaborarea unor acte normative defavorabile pieţelor financiare nebancare.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Foarte interesanta abordarea Bursa. Dar tin sa precizez ca de cate ori am atras atentia (anonim recunosc prin comentarii ca nu sunt martir sau prost) asupra (...Mesaj eliminat conform regulamentului...) Leonardo Badea am fost apostrofat mereu (chiar amentintat cu Ip-ul)...mai ales de catre domnul Make cu un exces de zel pe care nu l-am inteles niciodata si pe care l-am pus pe seama fondurilor bine primite din partea "valahului" impostor auto-intitulat absolvent de ASE care scria mereu articole inutile prin Bursa. Cum sa existe incredere in ASF cand partidistul lipitor de afise Leutzu a dat afara din ASF oameni competenti, profesionisti si tineri cu viitor pentru a-i inlocui cu o multitudine de scursuri de partid si de la servicii ????? Am tot rugat ziarul Bursa sa faca un articol profesionist despre angajatii ASF inainte de Badea (CV-uri, experienta, afiliere politica + salarii) - situatia in prima lui zi in ASF si situatia angajatilor la finalul mandatului lui Badea - vreau sa ne zica Badea atotstiutoru'ca acum stie si BNR - de ce mama na i bii veniturile angajatilor ASF sunt secretizate sub domnia lui? 2 lucruri sunt certe si sunt inevitabile pentru distrugerea ASF: sub regimul mizerabil al lui Leonardo Badea putinii angajati cometenti din ASF au fost distrusi de el sau au plecat scarbiti de politicile lui interne si au fost inlocuiti cu nevertebrate de partid. Ca urmare calitatea serviciilor ASF sustinuta cu salarii imense pentru o tara ca Romania a scazut alarmant. Zilnic discut cu oameni care sunt din ce in ce mai nemultumiti de ASF. Uite inca o tema pentru Bursa: faceti un sondaj de opinie multumit/nemultumit de ASF cu Badea Presedinte si fara Badea presedinte. Iar despre Ursache...gurita mica ..la cate ai facut in ASF esti aproape egal cu Badea. ce om. speri sa ajungi presedinte de ASF. Nu vei ajunge!. Tara fara viitor!

    1. Acesta este un angajat din ASF care se crede un alt redactor sef la BURSA.

      El crede ca BURSA trebuie sa gazduiasca Niagara insultelor pe care el le adreseaza sefului sau, fara sa furnizeze nici un argument documentar. 

      Repet, documentar. 

      El crede ca Regulamentul comentariilor nu i se aplica si se vede si in comentariul de fata cum isi permite sa ne insulte - ziarul si pe mine -, cum ca am fi mituiti. 

      Prietene, daca pe mine ma improsti cu noroi absolut gratuit, atunci cit de credibil crezi ca esti in ochii mei? 

      Ai credibilitate zero. 

      Iar, ca zero, ne dai teme - faceti aia si faceti aia!  

      Ba, mai ponegresti si tara. 

      Ai grija, poate imi dai vreo replica. 

      Citeste Regulamentul inainte.

      Comentariile nu au voie sa se refere la ziarul BURSA sau la ziaristii sai. 

      ...

      Esti pe aratura nene, unde ai vazut articole de Leo Badea in Bursa?

    care ar putea arăta ce vârtej era în mintea ta când l-ai făcut, ar fi trebuit să ţii seama, dragă Make, de legenda care spune că îngerii nu au sex.

    cât despre text... cam scremut... 

    1. Pe linga incapacitatea sa apreciezi maniera unui desen, mai ai si indecenta sa-ti afisezi in toata goliciunea incultura ta vizuala; ia uita-te la "Triumful Galateei", de Rafael!

      Este doar un exemplu care-mi vine in minte la intimplare, dar intreaga pictura a Renasterii italiene este plina de astfel de "putti". 

      Insa lipsa ta de cultura este mai adinca: 

      "1.Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, 

      2.Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. 

      3.Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!" 

      4.În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime." 

      (Biblia Ortodoxa/Facerea - Capitolul 6) 

      In numeroase interpretari, "Fiii lui Dumnezeu" sint considerati a fi Ingerii cazuti; uriasii (descendenti din Fii ai lui Dumnezeu si pamintence), sint numiti "Nefilim" in Vechiul Testatent/Tora, cuvint care deriva probabil din radacina ebraica "npl", care inseamna "a cadea". 

      Draga "red", lasa legendele, c-o fi, c-o pati din auzite.... cind te vei mai incumeta sa-mi comentezi desenul si cultura, decent ar fi ca, mai inainte, sa urmezi o scoala de vreo o jumatate de secol, ca sa putem avea limbaj comun si sa nu spui prostii.

      Altfel, stai linistit, cobor eu ca sa ne intelegem. 

    Girantul privatizarilor la avas, falimentul WTC, groparul Rasdacului, artizanul cumpararilor incrucisate si fraudelor de la sifuri, promotorul lipsei de transparenta la asf ...

    Nu comentez continutul articolului pentru ca mi se face greata daca citesc declaratiile groparului asta numit Ursache (parintele cartelizarii si devalizarii SIF-urilor).

    In rest, toate bune. 

    tov.ursache nu mai exista cc al utc.ia-l pe colegul ceocea de mina si duceti-va la o minastire ptr.spalarea pacatelor.prieteni stiu mai multe asa ca nu te mai baga in seama.

    Ma raliez la opiniile de la punctele 3, 4 si 5. URSACHE este un habarnist, nu a facut nimic pentru piata de capital din Romania, desi a detinut functii cu putere de decizie. Acum ar vrea inapoi la ASF si improasca cu noroi in toti.

    Singurul lui interes este sa obtina functia de presedinte al ASF. Lasa-ne, d-le Ursache, ti-ai dat examenul in aceasta functie si ai dovedit ca esti incapabil. Dumitale chiar nu-ti este rusine sa te milogesti/ 

    Din câte văd aici, nu există încredere în dumneata, dl. Ursache! Poate că nici în conducerea ASF, dar se pare că nu ai "împuternicirea" pieței de capital să afirmi tocmai tu asta. Și este exact invers: ASF nu a intervenit DELOC în cearta sifelor, exceptând o amenduta jenantă, care nu a deranjat prea mult pe nimeni. Așa că nu mai interpreta tu faptele cum îți dictează interesele (de moment).

    1. ASF nu a intervenit cand trebuia sa intervina si a tolerat concertarea de la SIF1-4 cu fondurile de investitii, pe motiv ca ca vorba caricaturii, de la ei nu se vede.

      Cusuta cu ata alba. 

    Cum adica? Se scote pragul sa introduca actionarii alt prag? Unde s-a mai pomenit? La ce alta societate listata la bvb mai exista prag?

    1. Oare, chiar la BVB?

      Nu exista sau a existat la TLV un prag de 5%?

      Anonim de doi bani, nu va mai invatati sa vorbiti doar cand stiti ceva...

    Afirmatie lui Ursache despre ASF trebuie dovedite. Despre pragul la SIF-uri putem cauta pe google sa vedem ca altceva a spus in trecut. Asta nu poate fi decat dovada lipsei de verticalitate a acestui om. Ziarul Bursa a devenit o publicatie lipsita de credibilitate, compromitandu-se cu astfel de articole.

    1. Da.

      De la o varsta omul începe să uite ce a declarat acum cateva luni.Mare pacat ca nu uita să vorbească prostii

      Indiferent de virsta, la unii se manifesta cu gravitate lipsa de discernamint.

      Cita minte sa-ti lipseasca ca sa crezi ca publicarea unui interviu altereaza credibilitatea unei publicatii?! 

      Observ totusi ca ziarul Bursa publica cu regularitate astfel de interviuri avand acelasi protagonist care arunca acuze ba catre ASF, ba catre BVB, ba catre SIF-uri, ba catre PSD-ul care l-a sustinut si promovat in diverse functii, nu vi se pare?

    mai nene ursache de cind mama dracului ai devenit liberal cind toate functiile ti-au fost date de psd?

    ASF a permis mentinerea practicilor frauduloase din activitatea Harinvest si este autotul moral al dezastrului inregistrat in 2013. Sa aiba loc sute de tranzactii de tip sell out cu detinerile investitorilor si ASF sa doarma linistit? Cum de nu s-a autosesizat??? Cum de a permis retragerea licentei Harinvest si transformarea clientilor Harinvest in creditori ai unui SSIF? ASF nu si-a facut datoria legala de a ii apara pe investitori in cazul Harinvest!!!

    ASF a permis mentinerea practicilor frauduloase din activitatea Harinvest si este autotul moral al dezastrului inregistrat in 2013. Sa aiba loc sute de tranzactii de tip sell out cu detinerile investitorilor si ASF sa doarma linistit? Cum de nu s-a autosesizat??? Cum de a permis retragerea licentei Harinvest si transformarea clientilor Harinvest in creditori ai unui SSIF? ASF nu si-a facut datoria legala de a ii apara pe investitori in cazul Harinvest!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

13 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8344
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0836
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4894
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3431
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.5118

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie