Fostul ministru al Apărării, Radu Miruţă, a declarat miercuri, la prezentarea bilanţului mandatului său, că mecanismul intern dezvoltat pentru anticiparea pătrunderii dronelor în spaţiul aerian al României şi-a demonstrat eficienţa, totodată, el a anunţat că programul european SAFE prevede 2,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea capabilităţilor de combatere a dronelor, transmite Agerpres.
„Am dezvoltat un mecanism intern de predicţie care şi-a demonstrat succesul, România fiind în situaţia, astăzi, în care a depăşit foarte multe recorduri raportat la preocupările ţărilor care sunt în aceea situaţie, nu doar ca număr de drone doborâte, ci şi ca mod în care aceste drone au fost doborâte. Două drone doborâte la interval de patru minute. Drone doborâte după două minute de când au intrat în spaţiul aerian românesc, cu avioane de vânătoare care au fost la întâmpinarea corectă. Sunt dovezi despre munca neştiută şi, poate, din păcate pentru publicul din România, cu caracter secret, care s-a desfăşurat la Ministerul Apărării”, a spus Miruţă, într-o conferinţă de presă organizată la sediul USR, citează sursa menţionată.
Fostul ministru a afirmat că Armata Română s-a confruntat de-a lungul anilor cu un deficit major de personal, dar că au fost luate măsuri pentru remedierea situaţiei, conform agenţiei de presă.
„S-au angajat la Ministerul Apărării şapte mii de tineri. Am prevăzut în buget 3.500 (de militari, n.r.) pentru armata voluntară şi am semnat Hotărârea de Guvern pentru asta. Am introdus pe partea de resurse umane obligaţia de limbă engleză pentru generali. Şi a fost în unele colţuri o mică supărare, dar am introdus-o şi a rămas. Am introdus de asemenea o formulă prin care să se justifice de ce se face avansarea la general”, a precizat acesta, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Miruţă, în cele nouă luni de mandat au fost efectuate 238 de controale, faţă de un maxim anterior de 120. În urma verificărilor, au fost oprite proiecte considerate suspecte, în valoare de 800 de milioane de lei, iar 12 comandanţi militari şi locţiitorii acestora au fost îndepărtaţi din funcţii, transmite agenţia de presă.
Fostul ministru a mai susţinut că a redus de 5,4 ori cheltuielile cu deplasările cabinetului său, comparativ cu anul 2024, de asemenea, o comisie de analiză a deplasărilor în străinătate a generat economii de şase milioane de lei în afara cabinetului ministrului, notează sursa.
În domeniul înzestrării, Miruţă a declarat că a găsit numeroase solicitări ale Armatei care nu fuseseră soluţionate, deşi unele fuseseră formulate încă din 2024, conform agenţiei de presă.
„Şi să ştiţi că nu militarii sunt de vină. Am găsit documente la Ministerul Apărării în care lucrurile fusese cerute în 2024, cu liniuţă. Nu s-a întâmplat nimic. În luna februarie am trimis o adresă secretarului general NATO, în care am solicitat punctual ce capabilităţi considerăm că există, ce avem de gând să facem cu fiecare şi care este justificarea pentru asta. La nivel militar, un lucru rar, s-a emis un ordin strategic din partea comandantului NATO, care a validat tehnic aceste solicitări ale României”, a afirmat el, potrivit Agerpres.
Referindu-se la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, fostul ministru a spus că discuţiile privind preluarea activităţii echipei de către un investitor au avansat considerabil, dar că Guvernul interimar nu poate modifica legislaţia necesară pentru finalizarea procesului, conform sursei.
„Sper că am pus suficient de multă presiune publică încât PSD să nu aducă înapoi, cum găsisem, ordinul semnat pentru creşterea de la 5 la 7 lei”, a declarat el, conform Agerpres.
În ceea ce priveşte transportul feroviar, fostul ministru a susţinut că trenurile electrice PESA, care staţionau în Gara Bucureşti Obor, au fost introduse în circulaţie, după o perioadă în care, potrivit acestuia, se consuma perioada de garanţie şi se înregistrau pierderi pentru CFR, potrivit agenţiei de presă.
El a mai afirmat că a deblocat proiectul Bala, a introdus criterii mai stricte pentru companiile de stat şi a demarat procedurile de selecţie pentru conducerea Metrorex, CNAIR şi CFR, conform sursei menţionate.
„Am semnat, pe partea de transporturi, proiectele de autostradă A7 şi A8 din SAFE, care sunt în valoare de 4,25 miliarde de euro”, a precizat Miruţă, conform Agerpres.
Fostul ministru a declarat că a solicitat încheierea unui protocol între Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), CNAIR, Autoritatea Vamală Română şi SRI, pentru combaterea circulaţiei camioanelor care depăşesc masa maximă admisă, potrivit sursei.
„Am găsit în luna mai peste 14.000 de treceri ilegale doar pe un singur senzor, doar pe sensul de mers, dinspre Constanţa spre Bucureşti. Datele astea există, se înregistrează în fiecare minut, nimeni nu a vrut să ia o decizie cu privire la aceste ilegalităţi. În portul Constanţa au existat nişte măsuri luate, atât de port cât şi de Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne”, a adăugat Radu Miruţă, conform Agerpres.





























































Opinia Cititorului