Mişcarea Populară, iniţiativă legislativă privind combaterea plagiatului la demnitari

Andrei Stan
Politică / 25 noiembrie 2015

Mişcarea Populară propune o iniţiativă legislativă pentru combaterea plagiatului la demnitari prin abrogarea unui alineat din legea în materie în vigoare care exceptează de la controlul privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică a tezelor de doctorat categorii de persoane care ocupă, la un moment dat, o funcţie de demnitate publică, se arată într-un comunicat al MP trimis redacţiei.

Prin iniţiativa legislativă pe care o promovează, MP solicită "abrogarea alin (3) din art 4/2 din legea 206/2004 (Legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, n.r.), modificată prin OUG 28/2011".

"Alineatul a cărui abrogare o solicităm exceptează de la controlul privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică a tezelor de doctorat categorii de persoane care ocupă, la un moment dat, o funcţie de demnitate publică", precizează comunicatul.

Reprezentanţii MP susţin că abordarea actuală a legii creează "o discriminare determinată de o situaţie vremelnică (ocuparea unei funcţii de demnitate publică) şi care nu are legătură cu eventualele abateri de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare".

"Având în vedere realitatea că numirea Consiliului Naţional de Etică se face de către Ministerul Educaţiei, prin ordin de ministru, este evident că acest Consiliu se află în subordonarea Ministerului Educaţiei. În această situaţie, cu un Consiliu Naţional de Etică subordonat politic Guvernului, obiectivitatea acestuia este cel puţin pusă sub semnul întrebării, mai ales când este vorba de analizarea eventualelor abateri de la normele de conduită ale demnitarilor", susţine formaţiunea condusă de fostul preşedinte, Traian Băsescu.

MP afirmă că eliminarea alin (3) din art. 4/2 Legea 206/2004 va pune în egalitate pe toţi aceia care ar trebui să reprezinte elita societăţii româneşti, modele şi aspiraţii pentru întreaga generaţie tânără.

"De asemenea, contribuie la eliminarea unei discriminări bazate pe o vremelnică funcţie şi la mărirea cotei de încredere a populaţiei în Parlament şi în clasa politică în general", conchide comunicatul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb