Miscellanea

8 decembrie 2014

Ţara noastră are cele mai multe cazuri de hepatită dintre ţările europene

A.C.Miscellanea / 5 decembrie 2014

Cu 1.016.800 de locuitori posibil infectaţi cu virus hepatitic B şi 635.000 posibil infectaţi cu virus hepatitic C, România ocupă primul loc în rândul ţărilor europene la numărul total de cazuri de hepatită, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit unui comunicat remis redacţiei din partea delegaţiei române a grupului PPE.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
La mulţi ani, Ţara noastră!

La mulţi ani, Ţara noastră!

Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 noiembrie 2014

Ziua Naţională este un bun prilej pentru toţi cetăţenii acestei ţări, de aici şi de aiurea, să demonstreze, dincolo de voturi şi opţiuni politice, că sunt capabili să se unească pentru a face bine câteva lucruri fundamentale.

INS: Sporul natural a fost pozitiv în august

V.B.Miscellanea / 10 octombrie 2014

În luna august, s-au născut 19.022 copii, cu 283 mai puţini decât în iulie, şi au murit 18.819 persoane, cu 443 mai puţine decât în iulie, astfel că sporul natural a fost pozitiv în august (203 oameni), la fel ca în iulie (43), informează astăzi...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo