Miscellanea

31 iulie 2016
Nu există procedură de testare a grupei sanguine

LA SPITALUL CF2 UNDE S-A FĂCUT O TRANSFUZIE GREŞITĂ,Nu există procedură de testare a grupei sanguine

Laura BoicoMiscellanea / 30 iulie 2016

Ancheta inspectorilor sanitari la Spitalul Clinic CF2 în cazul unei transfuzii greşite a arătat că a existat în mod clar o eroare de etichetare a testelor pretransfuzionale, iar pe de altă parte în spital nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operaţii, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat referitor la raportul inspectorilor sanitari din cadrul DSP Bucureşti după controlul de la unitatea sanitară.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Laura BoicoMiscellanea / 20 iulie 2016

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită astăzi, iar la Monumentul Eroilor Aerului din Capitală va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, unde avioane de luptă şi acrobaţie şi elicopterele vor survola monumentul.

Ilie Năstase a fost decorat de Klaus Iohannis

Mina IrinaMiscellanea / 19 iulie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat astăzi pe fostul tenismen Ilie Năstase cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor, şeful statului caracterizându-l pe acesta drept un ''fenomen'' şi un...

România a devenit membru CERN

Mina IrinaMiscellanea / 18 iulie 2016

România a devenit ieri cel de-al douăzeci şi doilea stat membru al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), în urma aderării sale la Convenţia constitutivă a organizaţiei. UNESCO, depozitarul acestei convenţii, a notificat oficial...

ANP: Proteste ale deţinuţilor în 7 penitenciare

Laura Boico Miscellanea / 18 iulie 2016

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) informează că astăzi, până la ora 12:00, se mai desfăşurau proteste ale deţinuţilor în doar 7 penitenciare, unde 10 deţinuţi au refuzat masa, potrivit unor surse din presă.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo