ZIARUL BURSA

18 iulie 2016
Vineri, plaja de lângă faimoasa Promenade des Anglais, scena atacului terorist de joi noaptea, era goală

Riscul de a fi în viaţă

CORNEL CODIŢĂInternaţional / 18 iulie 2016

Viaţa fără riscuri nu există! Miracolul ei constă, între altele, în faptul că, în ciuda şanselor atît de proaste pe care le are, înfloreşte şi se dezvoltă peste tot în jurul nostru. Aceasta este perspectiva din care suntem învăţaţi să o vedem şi să o trăim, în mod obişnuit. La urma, urmei, cît de riscant poate fi să te afli la Nisa, joi, 14 iulie 2016, chiar de Ziua Naţională a Franţei, să ieşi pe faleză seara tîrziu, să urmăreşti focurile de artificii şi, pe urmă, să te întorci acasa? Două sute de oameni, din care aproape jumătate au sfîrşit striviţi sub roţile unui camion de 19 tone, au primit un răspuns incomprehensibil: riscul de a fi în viaţă, chiar şi într-una dintre cele mai banale ipostaze sociale, poate fi mortal!!

Istanbul, 15 iulie - Un grup de pucişti, în timpul tentativei de preluare a puterii, în Turcia.

Cum e Turcul şi pistolul!

MIHAI ANTONESCUInternaţional / 18 iulie 2016

Vineri seara, nişte militari turci au pus în operă un coup d'Etat minuţios plănuit. Vehicule ale armatei au ocupat puncte strategice din Ankara şi Istanbul, poduri au fost blocate şi Palatul Prezidenţial a fost bombardat. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, nu se afla însă în palat, ci în vacanţă, la Marea Egee.

Atacul de la Nisa (Sursa foto: captură Youtube)

SURSE:Alţi doi români sunt daţi dispăruţi după atacul de la Nisa

George ForcoşMiscellanea / 18 iulie 2016

Actualizare 14:40 MAE: "Verificările cu privire la aceste persoane sunt în curs"

Ministerul Afcerilor Externe precizează referitor la semnalările pe reţelele de socializare privind dispariţia altor doi cetăţeni români în urma atacului de la Nisa, că până în prezent nu au fost primite solicitări telefonice sau prin e-mail cu privire la persoanele menţionate.

------

Pe o pagină de Facebook dedicată victimelor atacului de la Nisa au apărut datele altor doi români care au dispărut după atentatul de săptămâna trecută, informează Digi 24.

John Kerry

TENTATIVA DE LOVITURĂ DE STAT DIN TURCIAPremierul Yildirim: "Putem pune sub semnul întrebării relaţia de prietenie cu SUA"

A.A.Internaţional / 18 iulie 2016

Actualizare 19:33 Ambasadorul SUA în Turcia respinge "categoric" implicarea în lovitura de stat eşuată

John Bass, ambasadorul SUA în Turcia, a afirmat astăzi că relatările din mass-media şi comentariile unor persoane publice care sugerează că Washingtonul ar fi sprijinit tentativa de lovitură de stat sunt "categoric neadevărate" şi a precizat că astfel de speculaţii au dăunat prieteniei dintre aliaţii NATO, informează Reuters.

Actualizare 16:56 John Kerry ameninţă Turcia cu excluderea din NATO "dacă abandonează principiile democratice"

Euribor, Libor, BOR, Bucur-Obor

Euribor, Libor, BOR, Bucur-Obor

MIHAI ANTONESCUBănci-Asigurări / 18 iulie 2016

De 26 de ani de când ne tot raportăm la altă monedă decât aia de care avem nevoie, nu mi s-a întâmplat niciodată să vând dolari, mărci, lire, franci sau euro, într-o cantitate însemnată, la un curs favorabil vânzării.

Reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar însemna "sfârşitul negocierilor de aderare" la UE

GERMANIA AVERTIZEAZĂ:Reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar însemna "sfârşitul negocierilor de aderare" la UE

L.B.Internaţional / 18 iulie 2016

Actualizare 15:42 Oficialii UE avertizează Turcia împotriva represiunii generalizate

Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, şi miniştrii afacerilor externe din Uniunea Europeană au transmis astăzi un avertisment Turciei împotriva tentaţiei unei represiuni generalizate, ca urmare a puciului eşuat, informează AFP.

-----------

Reintroducerea în Turcia a pedepsei cu moartea, posibilitate la care s-a referit ieri preşedintele Recep Tayyip Erdogan după un puci eşuat, ar însemna "sfârşitul negocierilor de aderare" ale Ankarei la Uniunea Europeană, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, transmit DPA şi AFP.

MFP: Aproape 8.000 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat

MFP: Aproape 8.000 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat

Andrei StanPiaţa de Capital / 18 iulie 2016

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, în primele cinci zile de la startul vânzării titlurilor de stat, 7.951 de investitori persoane fizice, de şase ori mai mult faţă de întreaga perioadă de subscriere de anul trecut, iar valoarea totală a subscrierilor se apropie de 280 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mult faţă de suma anunţată iniţial, informează un comunicat de presă al ministerului.

Ioan Dobre, directorul Electrica Transilvania Sud: "Avem un program de investiţii de 260 de milioane de lei"

ELECTRICA A CÂŞTIGAT TROFEUL ELECTRICIANULUI 2016Ioan Dobre, directorul Electrica Transilvania Sud: "Avem un program de investiţii de 260 de milioane de lei"

A.A.Piaţa de Capital / 18 iulie 2016

Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud a câştigat "Trofeul Electricianului" - ediţia 2016, cel mai important concurs profesional din domeniul energiei electrice.

Ajuns la ediţia a XXXVII-a, Trofeul Electricianului a fost organizat, în perioada 11-14 iulie, la Braşov.

"Simt enorm şi văz monstruos"

"Simt enorm şi văz monstruos"

Dan NicolaieOmul sf(M)inteste locul / 18 iulie 2016

Canicula şi ştirile ultimelor zile pot afecta grav un om sensibil, poate şi pe unul normal. Gradele urcă ameţitor pantele termometrelor, iar veştile monstruoase curg precum râurile aflate sub cod roşu de inundaţie. Câteva întrebări ne bântuie precum nişte fantome intrate în sevraj. Ce se întâmplă cu lumea în care trăim? Când s-a modificat în asemenea hal? Procesul s-a petrecut chiar sub ochii noştri? Când un om greşeşte, îl judecăm, izolăm, pedepsim, dar ce facem când comunităţi întregi se comportă în neregulă, schimbăm strategia de ţară?

"Bayer" şi-a majorat oferta pentru "Monsanto"

"Bayer" şi-a majorat oferta pentru "Monsanto"

Internaţional / 18 iulie 2016

Grupul german "Bayer" AG, cu activităţi în industria chimică, şi-a majorat, săptămâna trecută, oferta sa pentru cumpărarea "Monsanto" Co. din SUA, alături de care vrea să creeze cel mai mare furnizor mondial de seminţe modificate genetic şi erbicide.

Ediţia din 18.07.2016
Ediţia din 17.09.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle

ASF a inaugurat noul call-center

Companii / 18 iulie 2016

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat în folosinţă, începând din 14 iulie 2016, un nou call-center care permite gestionarea eficientă a apelurilor primite din partea consumatorilor, proiect care face parte din politica ASF...

O lovitură de stat o ascunde pe cealaltă

CRISTIAN PÎRVULESCUEditorial / 18 iulie 2016

CRISTIAN PÎRVULESCU

În Turcia, folosind pretextul aşa zisului putsch eşuat al unei părţi a armatei, cel care reuşeşte într-adevăr o lovitură de stat împotriva statului de drept este Erdogan însuşi.

REVISTA PRESEI 18.07.2016

Willy HomnerInternaţional / 18 iulie 2016

ADEVARUL 

Puci eşuat în Turcia. Europenii şi americanii cer Ankarei respectarea statului de drept

UE, SUA şi NATO au cerut o "revenire rapidă la ordinea constituţională în Turcia", iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a...

REVISTA PRESEI 18.07.2016

Willy HomnerRevista Presei / 18 iulie 2016

ADEVARUL 

Puci eşuat în Turcia. Europenii şi americanii cer Ankarei respectarea statului de drept

UE, SUA şi NATO au cerut o "revenire rapidă la ordinea constituţională în Turcia", iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a...

DTLAWYERS
Apanova
CCIR
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo