Miscellanea

23 decembrie 2020
Desen de MAKE

AMELIORAREA SUPRIMĂ IDEALULDisjuncţia sângeroasă dintre "Împărăţia lui Dumnezeu" şi "Tikkun ha Olam"

MAKEZiarul BURSA #Miscellanea / 23 decembrie 2020

MAKE

Expresiile "Împărăţia lui Dumnezeu" şi "Tikkun ha Olam" corespund spe­ranţei de acces la o lume ideală/mai bună, concepută/îngăduită de divinitate, putând fi înţelese drept sinonime, (aşa cum şi apar la unii autori), dar au potenţialul să se deosebească nu doar prin procesarea inovativă diferită a originii lor comune - Tanakh (Vechiul Testament) - , ci şi prin aceea că, fiind conexe, sunt suspecte că, de fapt, se suprimă una pe alta, ceea ce va rezulta din textul eseului care urmează; demonstraţia prilejuieşte, inevitabil, schiţa unei contribuţii inedite la construcţia discursivă a "Împărăţiei lui Dumnezeu".

Poveste de iarnă

Poveste de iarnă

Dan NicolaieZiarul BURSA #Miscellanea / 23 decembrie 2020

Dan Nicolaie

În vremea în care în satele de pe malul Argeşului, portocalele şi bananele erau semn clar că se sfârşeşte anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca şi pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legaţi cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Şi ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puţinătate a hranei ca tăiatul porcului?

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Cutremur cu magnitudinea 3,8 în judeţul Vrancea

Cutremur cu magnitudinea 3,8 în judeţul Vrancea

A.B.Miscellanea / 23 decembrie 2020

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 16:27, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 128 de kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru...

Top 10 bănci din România, după profitul raportat

Top 10 bănci din România, după profitul raportat

J.P.Miscellanea / 23 decembrie 2020

Banca Transilvania, BCR şi BRD au fost, conform rezultatelor financiare raportate pe primele nouă luni ale anului 2020, pe podium în topul celor mai profitabile bănci, fiind urmate de Raiffeisen, ING şi UniCredit. Tot în top 10 bănci după...

Teste PCR pentru coronavirus, contra cost, la Galaţi

Teste PCR pentru coronavirus, contra cost, la Galaţi

Ana FeleaMiscellanea / 22 decembrie 2020

Galaţiul mai face un pas în lupta cu noul coronavirus. Recent, gălăţenii au aflat că au posibilitatea testării pentru infecţia cu SARS-CoV-2, contra cost, şi în spitale, nu doar la clinicile private. Este vorba despre testări făcute la cerere în...

Top 10 cele mai bine plătite meserii din lume

Top 10 cele mai bine plătite meserii din lume

A.P.Miscellanea / 22 decembrie 2020

Alegerea unei cariere profesionale este o decizie complexă, la baza căreia stă, de cele mai multe ori, beneficiul financiar. Unele dintre cele mai bine plătite slujbe din lume sunt în domeniul tehnologiei, sănătăţii şi al afacerilor.

Factoringul: ce este şi cum funcţionează?

Factoringul: ce este şi cum funcţionează?

J.P.Miscellanea / 22 decembrie 2020

Factoringul este un pachet de servicii care are la bază procesul de achiziţie a creanţelor rezultate din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. Mai exact, contractul de factoring sau facturaj este un contract comercial de creditare la care...

Sema Parc are o nouă identitate de brand

Sema Parc are o nouă identitate de brand

J.P.Miscellanea / 22 decembrie 2020

River Development, dezvoltatorul Sema Parc şi The Light, lansează astăzi noua identitate de brand pentru proiectul său - Sema Parc, aflat în prezent în diferite faze de dezvoltare. Schimbarea imaginii de brand vine ca urmare a unei actualizări a...

Cutremur cu magnitudinea de 3,3 în Vrancea

Cutremur cu magnitudinea de 3,3 în Vrancea

S.B.Miscellanea / 22 decembrie 2020

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs marţi dimineaţa, la ora locală 4:33, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 118 kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica...

"Trebuie motive medicale serioase să nu porţi masca"

ARAFAT:"Trebuie motive medicale serioase să nu porţi masca"

J.P.Miscellanea / 22 decembrie 2020

Cine nu poartă mască din motive medicale ar fi într-o situaţie atât de serioasă încât să nu poată îndeplini multe activităţi, a spus la Digi 24 şeful DSU, Raed Arafat. El sugerează că persoanele care sunt scutite de la portul măştii de protecţie...

<< mai multe ştiri >>
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0884
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3642
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4799
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8646
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.6640

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo