Ministerul Justiţiei anunţă că a demarat procesul de selecţie pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 54. alin.1-2 din Legea nr. 303/2004, vor depune, în susţinerea candidaturii, CV conform modelului european, respectiv o scrisoare de intenţie (maxim 2 pagini), care să cuprindă o scurtă prezentare a candidatului, detalii relevante despre experienţa profesională (experienţă în activitatea managerială, în investigarea unor cauze complexe sau în activitatea judiciară), calităţile care îl recomandă pentru ocuparea funcţiei.
Documentele susmenţionate vor fi transmise la Ministerul Justiţiei până la data de 16 martie 2015, procurorii urmând a fi invitaţi, începând cu data de 17 martie 2015, la un dialog cu ministrul justiţiei.
"Îi încurajez pe procurori să participe într-un număr cât mai mare la acest proces de selecţie şi îi asigur că toţi cei care prin rezultatele lor au dovedit capacitate de organizare, analiză şi sinteză, capacitate de comunicare şi anticipare, integritate şi imparţialitate în activitatea profesională, au disponibilitatea de a lucra în echipă, vor avea şanse egale în a conduce o structură de parchet cu performanţe apreciate deopotrivă în plan intern şi internaţional", a declarat ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc.
Ministrul justiţiei a solicitat Procurorului general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informarea tuturor procurorilor cu privire la posibilitatea depunerii candidaturilor.