MLPDA a iniţiat Programul multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe

A.D.
Comunicate de presă / 3 iunie 2020

MLPDA a iniţiat Programul multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe

A fost semnat Ordinul pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2020-2022, anunţă comunicatul MLPDA trimis redacţiei.

Ministru Ion Ştefan a declarat : "MLPDA continuă seria investiţiilor în transformarea blocurilor din România în imobile performante energetic pentru a oferi un confort crescut locatarilor, pentru a reduce costurile cu încălzirea, dar şi pentru a reduce pierderile de căldură din apartamente, din sezonul rece. Pentru următorii trei ani, ne propunem să facem investiţii la 2.305 apartamente, din toate regiunile de dezvoltare din ţară. Creditele bugetare din acest an au fost repartizate pentru fiecare localitate

propusă la finanţare în proporţie de 16,2% din creditele de angajament alocate acestei perioade. Creditele bugetare estimate pentru 2021 şi 2022 au fost repartizate în proporţie de 50% din diferenţa dintre creditele de angajament alocate pentru perioada 2020-2022 şi creditele alocate pentru 2020."

Pe lista de investiţii figurează 13 UAT-uri, cu 2.305 unităţi locative în 63 de obiective de investiţii, figurează pe lista de investiţii,pentru care totalul creditelor de angajament, în perioada 2020-2022, este de 49.027.425,75 lei.

Pentru anul în curs, totalul creditelor bugetare alocate se ridică la 7.942.442,98 lei, pentru următoarele obiective de investiţii:

1. Bucureşti, Sectorul 3 - 1.092.336,78 lei

2. Bistriţa-Năsăud, Beclean - 623.569,31 lei

3. Constanţa, Cernavodă - 522.902,76 lei

4. Gorj, Rovinari - 401.374,28 lei

5. Ilfov, 1 Decembrie - 390.468,83 lei

6. Iflov, Buftea - 912.646,85 lei

7. Ilfov, Chitila - 408.086,23 lei

8. Ilfov, Pantelimon - 1.023.603,97 lei

9. Mureş, Târgu Mureş - 957.073,12 lei

10. Olt, Slatina - 578.932,68 lei

11. Vâlcea, Călimăneşti - 491.972,75 lei

12. Vâlcea, Râmnicu Vâlcea - 109.055,36 lei

13. Vrancea, Mărăşeşti - 430.420,06 lei

În 2021 şi 2022, fondurile estimative pentru fiecare an sunt de 20.542.491 lei, conchide sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
hidroelectrica.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9758
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1247
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7677
Gram de aur (XAU)Gram de aur354.4765

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb