MODIFICĂRI ÎN STATUTUL PNL Liberalii condamnaţi definitiv vor fi excluşi din partid

Elena Deacu
Politică / 16 martie 2015

Membrii PNL împotriva cărora se va dispune arestarea preventivă sau arestul la domiciliu vor fi suspendaţi din partid, în timp ce liberalii condamnaţi definitiv vor fi excluşi din PNL, a decis astăzi Biroul Permanent Naţional al PNL.

Modificările la Statut al fost anunţate de copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a declarat că în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional s-au luat decizii privind integritatea şi modificările aduse de comisia coordonată de Ludovic Orban, la Statutul PNL.

Potrivit Alinei Gorghiu modificările aduse Statutului se referă la toate etapele pe care un membru al PNL le poate parcurge, în cazul în care începe împotriva sa un proces penal sau o cercetare judiciară.

"În cazul în care, împotriva unui membru al PNL, este dispusă o măsură preventivă, şi aici este cazul arestului preventiv, fie efectiv sau la domiciliu, în acest caz, persoana respectivă este suspendată din funcţia pe care o deţine în PNL", a anunţat Gorghiu.

Ea a mai arătat că o altă modificare prevede ca atunci când membrul PNL este trimis în judecată, este suspendat din funcţia deţinută în partid.

Pentru situaţia în care repezentantul PNL este condamnat în primă instanţă, Alina Gorghiu a afirmat că s-a lărgit sfera infracţiunilor săvârşite cu intenţie, de la faptele pentru corupţie, la toate faptele săvârşite cu intenţie. În acest caz, persoanei respective îi este suspendată calitatea de membru al PNL.

O altă prevedere nouă este ca, în cazul condamnării definitive a persoanei respective, aceasta să îşi piardă calitatea de membru al partidului şi va fi radiată.

Alina Gorghiu a mai declarat că o altă dispoziţie care nu exista în Statut, iar realitatea "îi constrânge să discute despre aceste lucruri şi să updateze statutul conform celor întâmplate recent", este ca "toate persoanele care sunt susţinute de partid în administraţia centrală, şi împotriva acestora începe urmărirea penală, să îşi piardă sprijinul politic al PNL".

"Sunt lucruri care ţin de esenţa PNL. Nu vrem să facem deloc rabat de la integritate, etică, de la ceea ce electoratul aşteaptă de la noi, iar acest statut s-a discutat în BPN, astăzi, propunerea va fi înaintată Consiliului Naţional, singurul competent, conform statutului, să voteze aceste modificări, şi va urma calea Tribunalului, pentru ca aceste modificări să fie înregistrate", a mai explicat Alina Gorghiu.

"Ne-am asumat cu toţii respectarea acelor reforme din noiembrie anul trecut. Cred că nu putem să funcţionăm şi să mai avem un discurs public care să nu fie evidenţiat aşa cum trebuie şi conform aşteptărilor publicului, în Statutul Partidului", a mai precizat co-preşedintele PNL.

Întrebată dacă noile prevederi din Statut se vor aplica retroactiv, şi acelor reprezentanţi PNL care au deja condamnări sau se află în fază de cercetare penală, Gorghiu a explicat că "statutul PNL există şi cine se încadrează, în acest moment, în dispoziţiile statutare, acestea sunt aplicate".

"Cine se va încadra pe ceea ce urmează, dar din momentul în care va fi votat în Consiliul Naţional, atunci i se va aplica modificarea. Nu pot fi operate sau nu devine efectivă modificarea, până la Consiliul Naţional, pentru că doar votul în Consiliu înseamnă modificarea Statutului", a mai spus Gorghiu.

Ea mai arătat că celor care au acum diverse probleme li se aplică statutul aflat în vigoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1033
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5563
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4479
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0595
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.2624

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb