Moldpres: Maia Sandu a anunţat că va candida pentru un nou mandat

A.F.
Politică / 24 decembrie 2023

Moldpres: Maia Sandu a anunţat că va candida pentru un nou mandat

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat duminica aceasta că va candida pentru un nou mandat şi a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum, informează Moldpres.

"Dragi cetăţeni, cu câţiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o ţară mai bună. După trei ani de mandat, am reuşit să menţinem pacea acasă, să întărim independenţa ţării, să avem o guvernare alături de oameni şi să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Viitorul nostru este în familia europeană şi este necesar să spunem clar - toată ţara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să iniţieze organizarea unui referendum toamna viitoare, la care vocea cetăţenilor să fie hotărâtoare', a declarat Maia Sandu.

Preşedinta Republicii Moldova a subliniat că pe parcursul mandatului său şi-a asumat să ducă până la capăt misiunea integrării europene.

"Am obţinut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs şi am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuşi. Mai avem paşi importanţi de făcut şi mă angajez să continui, dacă îmi veţi oferi încrederea, pentru un nou mandat în 2024', a spus Maia Sandu.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Va candida din nou,

    dar cine va vota ptr. ea ?? 

    poate prin corespondenta,din occident,

    diaspora va decide,ca la Johannis  

    O Doamna Frumoasa!

    Merita Sa Isi Vada Visul Implinit! 

    s c c r e t 

    1. Dar "Visul" nu se poate spune,

      fiindca ar fi extrem de "incorect politic"  

    nu era vorba ca va candida pentru presedintie la romanica? ca cica va fi presedinte pe low-cost. nu la super premium ca dulapul....:)))

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb