Moody's: Criza ameninţă ratingurile tuturor statelor din zona euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 noiembrie 2011

Escaladarea rapidă a crizei datoriilor din zona euro ameninţă ratingurile tuturor statelor din regiune, potrivit unui avertisment lansat de agenţia de evaluare Moody's.

Aceasta a subliniat că zona euro îşi va menţine în continuare unitatea, fără un caz similar Greciei, dar şi acest scenariu pozitiv poartă implicaţii negative pentru ratingurile statelor europene.

Moody's a precizat: "În absenţa unor iniţiative politice majore în viitorul apropiat, care să stabilizeze condiţiile de pe piaţa creditului, ori dacă aceste condiţii nu se stabilizează din orice alt motiv (...), vom reanaliza ratingurile acordate zonei euro, posibil şi pe cele din afara regiunii".

Agenţia, care a avertizat recent că Franţa şi-ar putea pierde ratingul "AAA", precizează că nicio ţară considerată solidă din punct de vedere financiar, precum Olanda, Aus-tria, Finlanda, Germania, nu este ferită de o reducere a calificativului.

Moody's mai arată că, în timp ce zona euro are, per ansamblu, o forţă economico-financiară mare, slăbiciunea instituţiilor sale continuă să împiedice rezolvarea crizei şi să afecteze calificativele atribuite datoriei statelor membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb