Moody"s menţine perspectiva negativă pentru sectorul bancar din Ungaria

F. A.
Internaţional / 2 iunie 2009

Agenţia de evaluare financiară Moody"s Investors Service a anunţat azi că îşi menţine perspectiva negativă pentru sectorul bancar din Ungaria, care este afectat de înrăutăţirea condiţiilor economice locale şi mondiale, informează un comunicat al agenţiei de rating.

În plus, perspectiva negativă reflectă şi riscurile inerente sistemului bancar din Ungaria, riscuri care pot agrava şi mai mult presiunile negative cu care se confruntă sistemul.

Moody"s subliniază că perspectiva negativă exprimă punctul de vedere al agenţiei referitor la posibila direcţie în care se vor îndrepta condiţiile fudamentale de creditare în sectorul bancar din Ungaria pe parcursul următoarelor 12-18 luni.

"Deşi băncile din Ungaria au doar o expunere foarte limitată la produsele structurate sau la instituţiile financiare care s-au prăbuşit, principalele ameninţări la adresa sectorului bancar derivă din încetinirea dramatică a economiei, procentul mare al creditelor în valută, lichiditatea restrânsă şi volumul semnificativ al obligaţiilor în valută", a declarat analistul Moody"s, Gabriel Kadasi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb