MTI a trimis CE un plan de măsuri pentru reluarea plăţilor

F. A.
Fonduri Europene / 26 octombrie 2012

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) anunţă că a trimis Comisiei Europene (CE) un plan de măsuri, cu termene precise de implementare, menite să ridice întreruperea plăţilor cauzată de presuspendarea programului operator sectorial pe transporturi, reiese dintr-un comunicat remis redacţiei.

"Perioada de presuspendare propusă vine în sprijinul autorităţilor române, oferind acestora posibilitatea de a implementa măsurile de remediere astfel încât, la sfârşitul anului, Comisia Europeană să fie în măsură să ia o decizie privind reluarea plăţilor", se mai arată în comunicat.

Reprezenţanţii ministerului susţin că deficienţele vizate de decizia CE se referă la procedurile de achiziţie publică derulate înainte de iulie 2011. Din luna august a acesti an s-a demarat reverificarea tuturor procedurilor de achiziţie publică şi analizarea sistemului de management şi control, acţiuni concretizate în planul trimis către Comisie.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb