Munca de la domiciliu spulberă graniţele pieţei muncii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 09 martie

Munca de la domiciliu spulberă graniţele pieţei muncii

Munca de la domiciliu deschide toate graniţele fără să atragă şi tot alaiul de problemele pe care îl aducea prezezenţa fizică într-o ţară străină. În tot răul acestei perioade de criză sanitară există şi o parte bună. Disponibilitatea cetăţenilor din ţara noastră de a se muta în străinătate pentru a munci a scăzut brusc, pe fondul pandemiei, în timp ce interesul acestora de a lucra de acasă pentru un angajator dintr-o altă ţară este în plină ascensiune. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat la nivel global de către Boston Consulting Group (BCG) şi platforma de recrutare online BestJobs.eu. "COVID este o nouă variabilă care îi face pe oameni să devină precauţi atunci când se pune problema relocării internaţionale şi, odată cu extinderea modelului muncii de la distanţă, mulţi angajaţi ar putea simţi că îşi pot continua cariera în străinătate fără a fi nevoiţi să se mute", a declarat Melanie Seier Larsen, Managing Director and Partner la BCG. Dorinţa românilor de a-şi muta locul de muncă în străinătate a înregistrat un procent de 33% în 2020, în scădere bruscă de la 55% în 2018, respectiv, 81% în 2014. Conform studiului: "Acest procent de 33% este semnificativ mai mic decât media globală de 50% a celor aproape 209.000 de participanţi din 190 de ţări, care au fost chestionaţi pentru realizarea raportului. Interesul scăzut de a se muta în străinătate a fost exprimat de re-spondenţi, în aproape fiecare ţară din lume". Totodată, din cauza pandemiei provocate de COVID-19 a apărut dorinţa pentru un nou tip de mobilitate, astfel, 61% dintre români spun că sunt dispuşi să caute un angajator din străinătate pentru care ar putea lucra de acasă. Primele 10 destinaţii internaţionale pentru munca de la distanţă sunt: Regatul Unit, Germania, Statele Unite, Franţa, Italia, Austria, Spania, Canada, Belgia şi Elveţia. Acest procent de 61% constatat în rândul cetăţenilor din ţara noastră este mai mare decât media globală de 57% şi plasează România la capătul inferior, pe lista ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, Bulgaria şi Serbia situându-se în frunte, cu 73%, urmate de Polonia cu 71%, Slovenia cu 66%. La nivel global, perspectiva de a lucra de la distanţă pentru un angajator străin este deosebit de mare în rândul persoanelor din domenii precum digital şi analitică, cu un procent de 71%, iar pentru oamenii din IT şi tehnologie, procentul este de 67%. În rândul persoanelor cu studii superioare, coeficientul de disponibilitate a fost la fel de mare: 62%. Ana Visian, Marketing Manager BestJobs.eu a declarat: "Atât numărul de job-uri cât şi interesul pentru munca la distanţă sunt într-o creştere constantă de anul trecut, după startul pandemiei COVID-19, şi ne asteptăm să continue pe această linie ascendentă şi acest an. Spre exemplu doar în luna februarie s-au înregistrat cu 24% mai multe anunţuri pentru job-uri remote, inclusiv anagajatori străini, comparativ cu luna anterioară. Şi candidaţii continuă să aplice în număr mare la job-uri remote (work from home), cu 30% mai multe aplicări decât în luna ianuarie". În acest sens, ţara noastră este în concordanţă cu tendinţa globală, dar cu procente mult mai mari: 86% pentru toate cele trei categorii, digital şi analitică, IT şi tehnologie şi Media şi Informaţii, din datele găsite de BCG şi BestJobs. Angajaţii care au participat la sondajul din România au fost în număr de 2.570. 38% dintre persoanele intervievate deţin o diplomă de licenţă, iar 28% o diplomă de master. Studiul a identificat, de asemenea, părerea respondenţilor despre ţara noastră ca un potenţial loc de muncă de la distanţă. Primele zece ţări ai căror cetăţeni au listat România ca o alegere de top au fost: Cipru, Bulgaria, Italia, Letonia, Nigeria, Luxemburg, Regatul Unit, Maroc, Ungaria şi Germania.

SUA şi-a pierdut statutul de destinaţie principală în care străinii ar dori cel mai mult să se mute cu serviciul, Canada fiind acum considerată drept destinaţia majoritar preferată. Cu toate acestea, când vine vorba despre munca internaţională de la distanţă, SUA schimbă locul cu Canada şi este din nou pe primul loc. Atitudinea oamenilor faţă de cele mai renumite oraşe ale lumii reflectă, de asemenea, răspunsul la coronavirus al acestor ţări. New York, Barcelona, Roma şi Madrid sunt acum considerate mult mai puţin atractive ca destinaţii de lucru, faţă de 2018. Tokyo şi Singapore au crescut ca grad de atractivitate, la fel ca Dubai şi Abu Dhabi, din Emiratele Arabe Unite, care au fost puţin afectate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro