Siegfried Mureşan, premierul desemnat, a declarat, luni, după o întâlnire la Parlament cu miniştrii propuşi în Cabinetul său, că prin decizia de respingere a susţinerii Guvernului propus de el PSD „a dovedit din nou că pune partidul înaintea ţării”, şi a susţinut că, de la desemnarea sa pentru această funcţie, social-democraţii au căutat pretexte pentru continuarea crizei politice, informează Agerpres.
„Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu membrii Cabinetului de miniştri pe care i-am propus. La ora 14:00 încep audierile miniştrilor în comisiile de specialitate. Toţi miniştrii pe care i-am propus sunt bine pregătiţi, îndeplinesc toate condiţiile privind competenţa, privind etica pentru a îndeplini poziţiile de ministru în cadrul acestui Guvern, colegii sunt bine pregătiţi. (...) Am solicitat Parlamentului ca fiecare audiere să aibă minim 60 de minute, nu audieri pe repede înainte de 30 de minute, ci audieri serioase de 60 de minute în care fiecare ministru să poată convinge parlamentarii, să se vadă exact cât sunt de bine pregătiţi miniştrii noştri”, a afirmat Siegfried Mureşan, premierul desemnat, notează sursa citată.
În opinia sa, dacă nu va vota acest Guvern, PSD continuă criza politică şi nu va mai convinge pe nimeni că este partid proeuropean, transmite agenţia de presă.
„Am văzut în această dimineaţă decizia PSD de a nu susţine Guvernul nostru în momentul de faţă. De la desemnarea mea drept candidat pentru funcţia de prim-ministru de către preşedintele României, PSD a căutat pretexte pentru continuarea crizei politice. Dacă PSD nu va vota acest Guvern, atunci PSD continuă criza politică şi dacă PSD nu va vota acest Guvern proeuropean, cu miniştrii proeuropeni şi cu program proeuropean, atunci PSD nu va mai putea convinge pe nimeni că este partid proeuropean”, a adăugat Siegfried Mureşan, premierul desemnat, precizează sursa citată.
Potrivit lui Siegfried Mureşan, premierul desemnat, PSD a luat această decizie, în unanimitate, după o şedinţă de câteva minute, fără o analiză serioasă a programului de guvernare, relatează agenţia de presă.
„PSD astăzi a dovedit din nou că pune partidul înaintea ţării. Ţara are nevoie de depăşirea crizei politice. Noi, cele trei partide, am luat în serios această desemnare, am venit cu programul de guvernare, cu lista de miniştri şi mergem acum pentru a îndeplini procedurile”, a spus Siegfried Mureşan, premierul desemnat, informează Agerpres.
El a amintit că votul are loc în Parlamentul României, notează sursa citată.
„A fost extrem de straniu să văd preşedintele Camerei Deputaţilor cerându-mi să întorc spatele Parlamentului României, să nu mergem la vot, mergem la vot. Cu aritmetica parlamentară situaţia este următoarea: noi, cele trei grupuri parlamentare, PNL, USR şi UDMR, avem 170 de voturi. Am avut discuţii şi cu parlamentarii neafiliaţi. Chiar acum voi merge la o discuţie cu Grupul minorităţilor naţionale”, a anunţat Siegfried Mureşan, premierul desemnat, transmite agenţia de presă.
Siegfried Mureşan, premierul desemnat, a precizat că oricând este deschis unei discuţii cu social-democraţii, precizează sursa citată.
„În această dimineaţă am transmis preşedintelui PSD un document pe care l-am făcut şi public din care reiese foarte clar următorul lucru: ideile, propunerile făcute de PSD în cadrul documentului adoptat de ei la Sinaia se regăsesc într-un mod serios şi responsabil în programul de guvernare pe care îl propun. Oricând domnul Grindeanu şi conducerea legitimă a PSD doresc să discutăm despre programul de guvernare sau orice alte aspecte ale învestirii Guvernului, stăm cu plăcere la dispoziţie. (...) Eu l-am contactat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, pe preşedintele PSD de mai multe ori, nu vreau să-i reproşez lipsa aceasta de contact, dacă reuşim să avem un contact mai strâns în aceste zile m-aş bucura”, a transmis Siegfried Mureşan, premierul desemnat, relatează agenţia de presă.
Siegfried Mureşan, premierul desemnat, a evidenţiat că şansele trecerii Guvernului propus se vor vedea la votul din Parlament. Referitor la întâlnirea dintre Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, şi ambasadoarea SUA în Grecia, Siegfried Mureşan, premierul desemnat, a arătat că nu are suficiente date să spună că Guvernul Bolojan a fost demis în urma acelei intervenţii, informează Agerpres.
„Ceea ce mă îngrijorează este caracterul extrem de informal al acelui filmuleţ pe care l-am văzut, unde preşedintele Camerei Deputaţilor şi alţi politicieni din PSD discutau cu reprezentanţi ai altor state într-un mod care nu este demn de modul în care reprezentanţii statului român trebuie să reprezinte”, a adăugat Siegfried Mureşan, premierul desemnat, notează sursa citată.
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul Siegfried Mureşan. Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, a respins duminică acuzaţiile referitoare la existenţa unei înţelegeri între politicieni români şi Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan, fostul prim-ministru, din funcţie şi a susţinut că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat, transmite agenţia de presă.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2026, 16:12)
vasile asa vrei tu sa te voteze parlamentul?:
Premierul desemnat vasile mureșan afirmă că revenirea lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria ar fi „rea pentru România” și evocă posibilitatea unor noi proteste de stradă, făcând trimitere la perioada OUG 13. În cazul în care Guvernul său nu va trece de votul Parlamentului, Mureșan spune că nu exclude anticipatele și susține că preferă „două luni de campanie electorală” în locul a „doi ani de băltire la cheremul majorității PSD-AUR”.
hahahhahaha, murim de frica!
e mai buna baltirea MINORITATII pnl/usr?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2026, 17:08)
ANTICIPATELE LE PLATESTE CUMVA MURESAN? SAU POPORUL ROMAN?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2026, 17:49)
mai conteaza?
hotia lui bolostalin cine o plateste?
60 mld euro imprumutate pana acum?
alba neagra cu alegerile impuse de pnl in 2024 cine le-a platit?
alegerile pt hotia lui fritzl de la timisoara cine plateste?
si urmeaza si ciucu.
cine zice ca vor fi anticipate?
tu si escrocii de dreapta care atunci cand vad ca pierd puterea si se scufunda barca arunca poporul peste bord?
in criza din 2010 boc a aruncat poporul peste bord, in criza covid, orban si catu au aruncat poporul peste bord, bolostalin a generat o criza ca sa arunce si el poporul peste bord.
se vede iubirea dreptei pentru popor.
nu vor fi anticipate, va fi psd/aur la guvernare, sa va zgariati pe ochi, si ne place sau nu asta se datoreaza bolojenistilor.
nimeni nu-l obliga pe ND sa dizolve parlamentul oricat il amenintati voi si cat il injurati.
deja au inceput amenintarile de dreapta la adresa ND cat si a natiunii.
ca ne faceti, ca ne dregeti, ca ne-o trageti, ca etc... daca vine psd aur la guvern.
atat puteti.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2026, 16:51)
Cu ce este mai serios Muresan decat Vestea? Vestea nu a scuipat, ci a negociat cu PSD. Muresan a scuipat si nu a negociat cu PSD. Pentru ce vrea un cec in alb? Ca sa poata scuipa si dupa ce PSD l-ar vota (teoretic).
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2026, 17:20)
hoti si mincinosi sinteti toti....specialilor
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2026, 11:26)
Si domnia voastra nu?... Se vede din chiar cuvintele dvs. VAI-VAI.