Muzeul Naţional al Ţăranului Român, redeschis după un amplu proces de reabilitare

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 aprilie

Sursa foto: Facebook/ Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Sursa foto: Facebook/ Muzeul Naţional al Ţăranului Român

English Version

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost redeschis săptămâna trecută, în urma unui amplu proces de consolidare şi reabilitare care a început în 2016. Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a declarat, în cadrul ceremoniei, că instituţia reprezintă "un lăcaş al credinţei, al tradiţiei şi al artei populare autentice". Ministrul a mai adăugat: "Redeschiderea acestui spaţiu reprezintă o reafirmare a angajamentului nostru de a proteja, păstra şi valorifica patrimoniul cultural al României. Este un reper esenţial în peisajul cultural românesc, unde trecutul şi prezentul dialoghează prin obiecte, poveşti şi emoţie".

Investiţie de peste 6 milioane de euro

Lucrările de reabilitare au vizat structura, arhitectura şi sistemele tehnice, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 6.321.163 euro, sumă care a inclus atât proiectarea, cât şi execuţia. Redeschiderea s-a desfăşurat în prezenţa unor oficiali guvernamentali, ambasadori, parlamentari şi reprezentanţi ai instituţiilor culturale, marcând finalul unei etape importante în viaţa uneia dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale din România.

Un muzeu cu tradiţie şi prestigiu internaţional

Cu o istorie muzeală care îşi are originile în 1875, muzeul a fost înfiinţat ca instituţie autonomă în 1906 şi funcţionează din 1912 în clădirea actuală. Este un punct de referinţă pentru cultura tradiţională românească şi singura instituţie muzeală din România distinsă, în 1996, cu Premiul EMYA (European Museum of the Year).

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb