Naţionala, ambulanţa carierelor fotbalistice

Naţionala, ambulanţa carierelor fotbalistice

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Sport / 11 noiembrie

Dan Nicolaie

Portarul Ionuţ Radu nu poate veni la echipa naţională, din cauza unei probleme medicale la umărul drept. Cel puţin aceasta este explicaţia transmisă de FRF, după ce Celta Vigo a informat că portarul are nevoie de tratament şi repaus. Numai că, duminică seară, Radu a fost titular şi a jucat toate cele 90 de minute în partida Celta Vigo - Levante. Aşadar, umărul care nu rezistă la naţională poate suporta, deocamdată, presiunea din La Liga.

Nu ştim cât de gravă este afecţiunea şi nici nu putem pune un diagnostic de la televizor. Dar situaţia ridică o întrebare cât se poate de legitimă: cât de mult îşi mai doresc unii fotbalişti să joace pentru România?

Am putea spune că pe Ionuţ Radu nu-l mai trage inima să vină la naţională. El susţine contrariul într-un comunicat lung şi...artificial. Poate că are alte priorităţi, poate că meciurile pentru Celta sunt mai importante în acest moment. E dreptul lui să-şi gestioneze cariera, să-şi protejeze sănătatea şi să aleagă ce consideră că este mai bine pentru el. Numai că echipa naţională nu ar trebui să fie o opţiune de rezervă, activată doar când lucrurile nu mai merg la club. Iar în cazul lui Radu, istoria carierei a avut suficiente suişuri şi coborâşuri. A fost când sus, când jos, când aproape de o consacrare, când în căutarea unei noi echipe şi a unei noi şanse. Naţionala a putut reprezenta, în asemenea momente, o rampă de relansare, o vitrină, o posibilitate de a reveni în atenţia cluburilor importante. Poate că tocmai de aceea nu închide uşa definitiv. Nu se ştie niciodată când mai ai nevoie de echipa naţională ca să-ţi reporneşti cariera.

Aici este, de fapt, una dintre problemele fotbalului românesc. Naţionala a ajuns să fie privită de unii jucători ca un serviciu de ambulanţă pentru carierele lor şubrede. Când au nevoie de resuscitare, România este bună. Când lucrurile merg bine pe plan personal, apar priorităţile, oboseala, accidentările şi alte explicaţii. Sigur, nu toţi fotbaliştii procedează aşa. Dar asemenea episoade transmit un mesaj toxic: tricoul naţionalei nu mai este o responsabilitate, ci o oportunitate care poate fi acceptată sau refuzată în funcţie de interesul personal.

Apoi ne mirăm că echipa naţională este atât de jos. Că nu există spirit de echipă, că nu există ataşament, că jucătorii par să vină la lot mai degrabă pentru propria carieră decât pentru România. Poate că ar trebui să începem să le cerem fotbaliştilor nu doar să fie disponibili când au nevoie de naţională, ci şi să fie naţionala disponibilă pentru ei doar atunci când îşi asumă, cu adevărat, responsabilitatea de a o reprezenta. Pentru că prima selecţionată nu este o clinică de recuperare profesională. Şi nici un cabinet de resuscitare a carierelor fotbalistice. Iar dacă tot ne place să vorbim despre onoarea de a purta tricoul naţionalei, poate ar fi cazul să ne amintim că onoarea funcţionează în ambele sensuri.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb