Naţiunile din grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20) sunt hotărâte să facă tot posibilul pentru a ţine sub control pandemia de Covid-19, dar avertizează, într-un proiect de comunicat, că redresarea economiei globale rămâne "inegală, extrem de incertă şi supusă unor riscuri mari de scădere", informează news.ro.
Aducerea sub control a pandemiei este esenţială pentru susţinerea redresării economiei mondiale, afirmă liderii G20 în proiectul de comunicat.
Declaraţia finală va fi publicată de liderii SUA, Chinei şi celorlalte state membre ale G20, după ce se vor întâlni sâmbătă prin videoconferinţă.
În proiect, liderii au notat că criza coronavirusului i-a lovit cel mai mult pe membrii cei mai vulnerabili ai societăţii şi că unele ţări ar putea avea nevoie de o relaxare a datoriilor, dincolo de îngheţarea temporară a plăţii acestora, care expiră în iunile 2021.
Liderii din G20 vor reanaliza dacă vor prelungi moratoriul, numit Debt Service Suspension Initiative (DSSI), pentru alte şase luni, în primăvara anului 2021, ei susţinând un cadru comun pentru gestionarea problemelor legate de datorii, care este sprijinit şi de creditorii oficiali din Clubul de la Paris, potrivit news.ro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vali în data de 21.11.2020, 14:46)
imi aduc aminte ca de nenumarate ori am zis si tot am zis ca pana in martie/aprilie 2022 nu se schimba nimic ba mai mult riscam sa experimentam nu doar o perioada recesionara si una de depresiune economica.
dupa aprilie 2022 va fi ok
ia mult pana afla si fraierii din G20
1.1. apr 2022 + 10 ani (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vali în data de 21.11.2020, 14:47)
am zis de 3/4 de an ca vom avea W pe evolutie economica asta vom avea
un nea caisa de economist sef de la Raiffeisen Ionut dumitrescu sau dumitru s-a trezit si el sa o zica de 1-2 saptamani ...
urmariti sem.1/2021 mai degraba decat trim 4/2020.
dupa apr/2022 repiram ok, toti din toata lumea... intram intr-o noua decada de crestere economica.
1.2. edit (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vali în data de 21.11.2020, 14:49)
"ba mai mult riscam sa experimentam nu doar o perioada recesionara (*CI) si una de depresiune economica."
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2020, 17:01)
G20 reprezinta cele mai mari 20 de economii ale lumii si nu cele mai dezvoltate sau bogate! Printre acestea se numara si India sau Indonezia,tari pe care nu poti sa le numesti "dezvoltate" din punct de vedere economic!