Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat a fost convinsă Comisia Europeană ca Autostrada Moldovei să treacă integral pe grant, adică pe fonduri nerambursabile. El a explicat că nici la momentul concepţiei PNRR această autostradă nu fusese pe grant, ci pe împrumut.
”La Ministerul Transporturilor am reuşit să convingem Comisia Europeană să trecem Autostrada Moldovei integral pe grant. Asta înseamnă fonduri nerambursabile. Nici la momentul concepţiei PNRR-ului această autostradă nu fusese pe grant, a fost pe împrumut. Nici de atunci până acum, în aceşti patru ani, deşi România a cerut în mod repetat Comisiei să avem autostrăzile pe grant, nu am reuşit această performanţă”, a declarat Alexandru Nazare, joi seară, la Antena 3.
El a fost întrebat dacă anul viitor se va merge pe autostradă de la Bacău până la Bucureşti.
”Focşani-Bacău, Bacău-Paşcani, integral este finanţată din fonduri nerambursabile şi prin acest lucru este garantată finanţarea până la finalizarea PNRR-ului în august anul viitor”, a explicat ministrul Finanţelor.
El a mai anunţat că la Ministerul Dezvoltării toate proiectele de renovare au fost introduse pe grant.
Nazare a explicat că şi din programul SAFE vor veni fonduri pentru infrastructură.
”Dezvoltarea din zona Moldovei e foarte importantă şi dezvoltarea polului din jurul Iaşiului, pentru că acolo, să ştiţi, inclusiv în SAFE, asta e o altă negociere închisă, cei 16 miliarde pentru SAFE, care nu sunt toţi dedicaţi Apărării, sunt în jur de patru miliarde jumătate, care sunt dedicaţi tot pentru autostrada A7 şi A8. Practic se va continua PNRR cu bani din SAFE tot pe zona de infrastructură”, a transmis ministrul Finanţelor.
El a mai fost întrebat ce se întâmplă cu Autostrada Ploieşti-Buzău deoarece sunt tronsoane neterminate.
”Sigur, acele loturi sunt la un grad destul de avansat de realizare. Nu ştiu exact să vă spun precis, dar sunt la peste 80% ambele loturi, sunt într-o fază finală, ele au fost parte din PNRR, acum nu mai sunt, ele trebuie finalizate din alte surse de finanţare, dar sunt aproape finalizate”, a precizat Nazare.
Ministrul Finanţelor a anunţat că vicepreşedintele BEI va veni săptămâna viitoare în România şi va semna un împrumut care contribuie la confinaţarea autostrăzii Sibiu-Piteşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2025, 09:35)
noroc cu razboiul din UKR , ca nu aveam autostrada asta nici in 10 ani
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2025, 09:55)
Iata inca o dovada ca cei care au scris PNRR, au fost nu Patrioti ci PATRIHOTI care in loc sa faca din PNRR un adevarat instrument care sa aduca mari Beneficii romaniei, l-au conceput pentru a incetinii dezvoltarea tari la cererea STAPANILOR nostrii din UE. Desi romania in timpul lui ceasca a construit Hidrocentale, Termocentrale si Reactoare nucleare, lasand dupa impuscarea acestuia, zeci de hidrocentrale pe diferite cursuri de ape, care ereau executate in proportie de 70-80 la suta, odata cu venirea asazisei Democratii ,tara s-a trezit ca prin inchiderea Termocentralelor pe carbune si nefinalizarea acelor hidrocentrale, azi ROMANII care l-eau construit sunt loviti cu GHIOAGA de PRETURILE MARI, care ii saracesc in timp ce buzunarele unor TALHARI se umplu de EUROI cu ajutorul TRADATORILOR din POLITICA. Am asistat cu STUPOARE cum Ministerul MEDIULUI a fost dat pe mana USR care au numit in fruntea ministerului o HABARNISTA fara nici o legatura cu MEDIUL. Azi, constatam ca intre PSD si PNListul VOPSIT BOLOJAN,se duce o mare SCALAMBAIALA prin masurile pe care le iau impreuna cu seful PSD. Casa ii faca pe romani sa creada ca PSD, este aparatorul celor multi si saraci,(peste 60$ dintre romani) intre GRINDEANU si BOLOJAN exista o intelegere prin care romanii sunt saraciti cu nerusinare de masurile pe care Bolojan in intelegere cu Grindeanu, au adus Romania si pe Romani in pozitia de falimentari. Nici nu iese bine Bolojan cu masurile care UMILESC ROMANII, duc la FALIMENTAREA FIRMELOR ROMANESTI MICI si MIJLOCII aprobate de PSD cu doua maini si peste doua zile,iese GRINDEANU si se SCALAMBAIE la televizor ca vezi doamne PSD nu este deacord cu masurile pe care ei leau VOTAT. Nu mai departe de alaltaieri, MOTIUNEA de CENZURA depua impotriva HABARNISTEI de la MEDIU care apara ursii care omoara romanii, apara greieri, ramele,liliecii , broastele si alte vietati in detrimentul construirii de HIDROCENTRALE si eliminarea ursilor, sustinand ca ea respecta legea,adica legea de SARACIRE a Romanilor, iar GRINDEANU, desi se SCALAMBAIA ca IMBERBA ar trebui DEMISA, a dat ordin parlamentarilor PSD sa nu voteze Motiunea. Adica, CURAT MURDAR COANE FANICA, dupa modelul de la REVOLUTIE, MIRCEA fate ca LUCREZI. Asta da TRADARE a romanilor pentru ca uni sa ramana in functiile gras platite.!
2.1. Parintele (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Radu în data de 26.09.2025, 10:14)
Nu ț-ie greu sa scrii ditamai postarea?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2025, 10:30)
Te supara cumva adevaru. Sau esti un sustinator al PRADUITORILOR Romaniei si Romanilor.!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2025, 10:38)
Tocmai ca nu seamana deloc cu adevarul si mai si schingiuieste Limba Romana.