Netanyahu: Israelul este aproape de a-şi atinge obiectivele în Iran

M.P.
Internaţional / 23 iunie 2025

Netanyahu: Israelul este aproape de a-şi atinge obiectivele în Iran

Israelul este foarte aproape de a-şi atinge obiectivul de a elimina dubla ameninţare reprezentată de rachetele balistice şi programul nuclear al Iranului, a declarat duminică premierul Benjamin Netanyahu, transmite news.ro, de la care precizăm următoarele.

El a promis că nu va lăsa Israelul să fie târât într-un război de uzură, dar a spus şi că nu va încheia prematur campania împotriva Iranului.

„Nu vom continua acţiunile noastre dincolo de ceea ce este necesar pentru a le îndeplini, dar nici nu le vom încheia prea devreme. Când obiectivele vor fi atinse, operaţiunea va fi încheiată şi luptele vor înceta”, a declarat el reporterilor israelieni.

„Nu am nicio îndoială că acesta este un regim care vrea să ne distrugă, şi de aceea am demarat această operaţiune pentru a elimina cele două ameninţări concrete la adresa existenţei noastre: ameninţarea nucleară şi ameninţarea rachetelor balistice. Avansăm pas cu pas către atingerea acestor obiective. Suntem foarte, foarte aproape de a le îndeplini”, a declarat el.

El a afirmat că instalaţia nucleară Fordow din Iran a fost grav avariată în timpul nopţii de bombele americane de tip bunker-buster, dar amploarea pagubelor rămâne de stabilit. Teheranul a promis că se va apăra cu orice preţ.

Întrebat despre locul în care se află uraniul îmbogăţit în proporţie de 60% al Iranului, Netanyahu a răspuns: „Urmărim cu mare atenţie acest aspect. Vă pot spune că este o componentă importantă a programului nuclear. Nu este singura componentă. Nu este o componentă suficientă. Dar este o componentă importantă şi avem informaţii interesante în acest sens, pe care vă rog să mă scuzaţi că nu le pot împărtăşi”.

Cel puţin până la primele atacuri ale Israelului împotriva instalaţiilor sale de îmbogăţire a uraniului, din 13 iunie, Iranul rafina uraniu până la o puritate de 60%, la un pas de aproximativ 90%, care este gradul necesar pentru fabricarea bombelor, şi mult peste limita de 3,67% impusă de acordul nuclear din 2015, pe care Iranul l-a respectat până în anul următor retragerii preşedintelui american Donald Trump, în 2018.

Înapoi la articolul principal

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb