News.ro: Moţiune simplă AUR-POT împotriva lui Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în Camera Deputaţilor

T.B.
Politică / 6 mai, 07:59

News.ro: Moţiune simplă AUR-POT împotriva lui Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în Camera Deputaţilor

Moţiunea simplă depusă de AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie votată miercuri, 7 mai, conform news.ro. Deputaţii acuză o politică externă ineficientă sub conducerea lui Hurezeanu, adaugă sursa citată.

Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, în plenul Camerei Deputaţilor şi votată miercuri, 7 mai. Moţiunea simplă se intitulează "Diplomaţia românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanţa ca vocaţie şi pasivitatea ca politică de stat. Cronica unei politici externe în derivă", informează news.ro.

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Iniţial, moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respecta prevederile Regulamentului forului legislativ. Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, declara pentru News.ro că deputaţii extremei drepte din Parlament demonstrează că nu cunosc legea, acesta fiind motivul pentru care moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost returnată iniţiatorilor. Potrivit deputatului PNL, prin ei, prin moţiune, cei de la POT şi AUR încearcă să îl oblige pe premier să-l demită pe ministru, în cazul în care moţiunea ar fi adoptată, însă acest lucru nu este legal, potrivit sursei menţionate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. coalitia dezastru ar trebui sa se retraga cu totul si sa lase pe aur sos pot la guvernare. dc castiga simion -georgescu alegerile oricum aia va fi.

    dc nu castiga, se poate reface guvernul in functie de ce spune si matematicianul. sau alegeri anticipate.  

    trebuie dat afara.

    Este filo austriac , filo german , contraroman 

    Cand au stabilit americanii ca ne baga inapoi vizele, trebuiau niste capete taiate.

    Unii au muncit altii nu au putut pastra. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0472
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3797
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9083
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.4081

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb