Nicolăescu: "Noua listă de medicamente compensate va fi adoptată până a sfârşitul anului"

F. A.
Politică / 31 iulie 2013

Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a afirmat, astăzi, că noua listă a medicamentelor compensate trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor, potrivit surselor de presă.

Domnia sa a anunţat recent că posibile termene de intrare în vigoare a listei medicamentalor compensate ar fi 1 iulie şi 1 august 2013.

"Au existat mai multe termene legate de acest document, dar de fiecare dată a existat şi menţiunea că aşteptăm avizul comisiilor de specialitate", a explicat ministrul Sănătăţii.

Eugen Nicolăescu a precizat că Ministerul Sănătăţii a înregistrat, în iunie, 167 dosare pentru noua listă a medicamentelor compensate, dintre care 141 sunt pentru introducerea de medicamente noi, iar 26, pentru indicaţii terapeutice noi.

Potrivit ministrului, din totalul medicamentelor pentru care au fost depuse dosare, 16% sunt pentru cancer, 10% - pentru diabet, 8% - pentru hipertensiune arterială, 5% - pentru anemii, 4% - pentru leucemii, 2% - pentru boli psihice, iar restul vizează alte suferinţe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb