Nicuşor Dan: ”Desemnarea premierului în această săptămână, o posibilitate, nu o promisiune”

S.B.
Politică / 10 iunie 2025

Nicuşor Dan: ”Desemnarea premierului în această săptămână, o posibilitate, nu o promisiune”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că desemnarea premierului în această săptămână, aşa cum a declarat anterior, este o posibilitate dar nu o promisiune, potrivit news.ro.

El a menţionat că reprezentanţii partidelor au identificat vreo 60-80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului, şi că nu e un blocaj, iar discuţiile continuă azi şi mâine, şi cu partea politică şi cu cea tehnică a delegaţiilor.

”Eu ce am spus acum câteva zile am spus că este o posibilitate desemnarea primului ministru în această săptămână, o posibilitate care rămâne, dar e o posibilitate, nu o promisiune”, a spus Nicuşor Dan, la Chişinău, despre negocierile din aceste zile.

Şeful statului a precizat că ”reprezentanţii partidelor au avut discuţii tehnice care au identificat vreo 60-80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului pe care le-au listat”.

”La unele s-a calculat impactul bugetar. Ieri a fost o discuţie politică pe acest set de măsuri şi pe celelalte care sunt cumva mult mai simplu de agreat, pe domeniile corespunzând celorlalte ministere. În urma discuţiei de ieri, s-a considerat că este corect ca ele să continue într-o formă în care să fie şi reprezentantul politic, adică liderul de partid, şi tehnicii, pe partea economică, pentru ca politicul să înţeleagă mai bine. Nu e un blocaj, e o discuţie tehnică, cu efecte, evident care continuă azi şi mâine”, a menţionat Nicuşor Dan.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce tot o lungesc ?

    Macron a desemnat deja premierul,

    e Bolojan. 

    1. pai asta s-a promis in campania electorala ND-Bolojan

      sau

      Semiom-Guru georgescu pm. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb