Nicuşor Dan: ”Pe termen mediu, trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare”

S.B.
Politică / 21 noiembrie, 13:33

Nicuşor Dan: ”Pe termen mediu, trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că pe termen mediu, trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare, pentru că există diferenţe mari între instituţii, între poziţii echivalente în diferite instituţii, informează news.ro.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă tăierea de salarii de 10% ar trebui să se aplice şi pentru miniştri şi parlamentari. ”Evident că, dacă se întâmplă, trebuie să se întâmple, dar discuţia abia începe”, a spus şeful statului.

Despre tăierea de salarii şi la Administraţia Prezidenţială, Nicuşor Dan a precizat că discuţia abia este la început, dar trebuie să se revină la o lege a salarizării unitare.

”Pe termen mediu, trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare, pentru că există diferenţe mari între instituţii, între poziţii echivalente în diferite instituţii şi, din cauza asta, unele instituţii, printre care şi Administraţia Prezidenţială, oamenii de aici se duc, evident că au familie, copii, obligaţii, rate, se duc la alte instituţii şi ele nu pot să funcţioneze. Deci noi trebuie să revenim, pentru că am avut o lege a salarizării unitare care a fost modificată de sute de acte normative, noi trebuie să revenim la o lege a salarizării unitare”, a spus el.

Nicuşor Dan a menţionat că ”oamenii de pe poziţii echivalente trebuie să fie retribuiţi echivalent.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. care nu intelege cum functioneaza economia ." oamenii de aici se duc " sa se duca, unde se duc ? pe santierele patriei, livratori sau cameriste pe litoral ? salariatii din economia privata nu au familie,copii,rate,obligatii ? doar parazitii 1,4 milioane de bugetari platiti de 2-3 ori mai mult decat unul din privat au familie ,obligatii ,rate copii ?

    1. Are mașină scumpă patronul?

      Vorbește cu el, nu schelălăi pe aici. 

      Dacă și-ar plăti toți din sectorul privat taxele, romania nu ar avea probleme cu banii.

      Vezi, depinde din ce parte privești, peste tot sunt uscături… 

    S-au mai facut o duzina de legi ale salarizarii unitare.Ultima facuta de Olgutza,aia din partidul atat de prieten.

    Ca un dat,'unitar' asta devine mult supra-unitar pentru unii la scurt timp dupa adoptarea legii!

    Unitatea asta a voastra e exact ca a alora lui Orwell. 

    E penibil acest Nicushor. O lege a salarizarii unitare a existat si nu s-a aplicat nicio secunda ca n-au fost bani, indexarile care trebuiau sa fie aplicate la niste date fixe nu au mai fost date deloc.

    Daca nu ma insel, guvernu Ciuca s-a sters la cwr cu ea. 

    ''Pe termen mediu''=La Pastele Cailor(DEX politic)

    O tara fara justitie,

    nu are viitor,

    doar slava ukri 

    1. O tara fara pensii pentru justitiari, nu are viitor.

      Ajunge ca Ruzzia, unde justitia o face prezidentul. 

      Ce misto ca la noi justitia o face Presedintele,

      hihihi -hahahahaha 

    AVEM o lege a salarizarii unitare. Si e foarte buna. Toate legile din Romania sint exceptional de bune.

    Normele de aplicare sint ca o sita prin care poate sa treaca si Tiranosaurus Rex. Se fac special pe dimensiunile adultului Ti-Rex. 

    fortza nicusor

    1. Let's go Trump !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0904
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3406
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4586
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8057
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb