Nicuşor Dan: ”România poate ajuta la reconstrucţia instituţiilor din Gaza”

SABIN S. BRANDIBURU
Politică / 19 februarie, 19:01

Nicuşor Dan: ”România poate ajuta la reconstrucţia instituţiilor din Gaza”

Preşedintele Nicuşor Dan i-a adresat joi mulţumiri omologului său american, Donald Trump, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Pace, apreciind implicarea şi rolul de lider al acestuia în promovarea planului de pace pentru Gaza, precum şi rezultatele obţinute în alte regiuni ale lumii.

Şeful statului a prezentat contribuţiile concrete pe care România le poate oferi în procesul de reconstrucţie a teritoriului palestinian, de la sprijin umanitar până la refacerea instituţiilor publice.

În intervenţia sa, preşedintele României a subliniat că obiectivul comun al comunităţii internaţionale este instaurarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în Gaza, însă provocarea majoră rămâne identificarea modalităţilor eficiente de acţiune. El a arătat că formatul reuniunii este esenţial tocmai pentru coordonarea acestor eforturi.

Pe componenta umanitară, Nicuşor Dan a anunţat că România este pregătită să intensifice zborurile medicale pentru evacuarea copiilor bolnavi din Gaza şi tratarea acestora în spitalele româneşti. Potrivit acestuia, programul ar putea sprijini până la 1.000 de copii şi aproximativ 4.000 de membri ai familiilor lor.

Şeful statului a evidenţiat şi experienţa României în gestionarea situaţiilor de urgenţă, menţionând că ţara noastră poate contribui la refacerea sistemelor de ambulanţă, pompieri şi intervenţie rapidă, inclusiv prin donarea de echipamente. În domeniul educaţiei, el a amintit că România oferă deja burse studenţilor palestinieni şi este pregătită să extindă programul, precum şi să sprijine reconstrucţia şi modernizarea şcolilor din Gaza.

Un alt domeniu în care România îşi poate aduce aportul este reconstrucţia instituţională. Preşedintele a precizat că experţi români ar putea contribui la refacerea structurilor de poliţie, justiţie şi administraţie publică, subliniind experienţa acumulată în proiecte similare derulate în alte regiuni.

În final, Nicuşor Dan a subliniat că relaţiile tradiţional bune ale României atât cu poporul evreu, cât şi cu cel palestinian pot constitui un avantaj în eforturile de stabilizare. „Puteţi conta pe noi”, a transmis şeful statului, reafirmând disponibilitatea României de a sprijini procesul de reconstrucţie şi pace.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Oare cate Pachete de Austeritate va costa acest ajutor,

    oferit de pro-europeanul Nicusor ? 

    Cum să ajuți să reconstruiești ceva ce nu va mai exista?

    Cred că vorbește de pe fițuici... 

    Tot ce era infrastructura ,imobile ,institutii administrative au fost bombardate sau demolate ,si nu de cei care au finantat aceste active . Chiar si acum inca apar aceste bombardamente : ce sa se reconstruiasca ( mai ales pe banii unei tari aflata in proceduri de deficit excesiv si cu 60% datorie public) ?! Alte tinte fixe de antrenament ?

    Nicule,noi le am daramat?

    le a daramat netaniahu cu armament american,bombe de aviatie de o tona? 

    noi ,inafara de lucruri umanitare,ca nu au vina oamenii de acolo ca au netezit orasele israelienii,nu trebuie sa ne implicam! 

    cine a daramat,sa reconstruiasca!

    asa zicem si in Ucraina,de aceea s-au blocat banii rusilor,avem un autor al daramarii si unul moral,care este vulpea impaciuitoare! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3887
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6377
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9009
Gram de aur (XAU)Gram de aur732.3520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb