Nicuşor Dan: Acordul UE-Mercosur, oportunitate pentru creşterea exporturilor româneşti

S.E.
Politică / 9 ianuarie, 16:56

Nicuşor Dan/Sursa foto: X

Nicuşor Dan/Sursa foto: X

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă faptul că el a cerut ca România să voteze în favoarea acordului UE-Mercosur, potrivit News.ro. Poziţia preşedintelui vine în contextul în care este un scandal de proporţii în interiorul Guvernului, asta pentru că Florin Barbu (PSD), ministrul Agriculturii s-a opus acestui acord, în timp ce ministrul de Externe, Oana Ţoiu (USR) l-a semnat în numele României, a relatat sursa citată.

„România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, după ce am negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români şi europeni, cu precădere în sectorul agricol. Prin acest Acord, care va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, ţările europene îşi cresc prezenţa într-o regiune comercială importantă, iar România va avea astfel oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent”, a transmis Nicuşor Dan, pe platforma X, a relatat sursa citată.

În mesajul său, Nicuşor Dan a concluzionat prin a spune că România va câştiga pieţe pentru exporturi, prin scăderea taxelor vamale, iar agricultura va fi protejată, a mai informat News.ro.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Fermieriii....in 2 ani de la intrarea in vigoare ..vor cultiva ..ciulini ,stir si pir..(va fi mai profitabil).Veti vedea ,cat de ieftine vor veni de acolo si in ce volume! Faceti socoteala numai la diferentele costurilor cu forta de munca!

    1. mancarea ieftina e rea sau cum? Se spune ca nu e de calitate, pai..cine are bani va cumpara calitatea romaneasca, dar cine n-are va lua ce isi permite. putem deveni lider european la bio, orice cantitate de macare bio se vinde in europa de vest.

      CORECT

      Foarte bine!! Vreau ieftin!! Fermierul escroc român FALIMENT! ORICE E ROMANESC E SCUMP! eu vreau sa iau vaca din Argentina, branzeturi la fel, chipsuri din banane deja sunt la DM din Chile...

    Ce sa exportam daca nu producem mai nimic in afara de cereale si ce producem contine cea mai scumpa energie de pe planeta?

    1. indirect prin germania, masini, in ro se produc componente, asta ar fi una. producatorii de componente masini ce lucreaza pt nemti concediaza pe baza rulanta, sapt asta Leoni a concediat 700 de angajati, le trebuie piete de desfacere. masini Dacia ar fi alta posibilitate.

      poate si altceva de ce sa fim cu nu in brate.  

    Foarte bine! E o mișcare excelenta a UE.

    1. Da, o sa exportam porumb in argentina

      E bună. Redevenind serioși, rasa Mangalița este foarte apreciată de iberici. Deci, de ce nu și în America de Sud? Pe scurt, calitate cum scria mai devreme cineva

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0957
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5548
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8825
Gram de aur (XAU)Gram de aur755.1450

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb