Nicuşor Dan anunţă că o discuţie privind subvenţiile partidelor va avea loc odată cu legea bugetului naţional

S.B.
Politică / 21 noiembrie 2025

Nicuşor Dan anunţă că o discuţie privind subvenţiile partidelor va avea loc odată cu legea bugetului naţional

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că o discuţie privind cuantumul subvenţiei partidelor va avea loc odată cu legea bugetului naţional el afirmând că trebuie să existe o discuţie, faţă de cum funcţionează economia naţională, câţi bani sunt daţi partidelor iar a doua discuţie, câţi bani merg către presă, informează news.ro.

”De principiu, faptul că partidele au o subvenţie de la buget, lucru care se întâmplă şi în alte ţări, este potrivit pentru că, din momentul în care partidele au avut acces la subvenţii, a scăzut numărul de sacoşe care se duceau către partide, sacoşe cu bani care se duceau către partide şi care cereau contrafavoruri. Deci, de principiu, lucrul ăsta este bun. Mai departe, aici trebuie să avem o discuţie faţă de cum funcţionează economia naţională, cât este acest cuantum, cât dăm partidelor. Asta este o primă discuţie”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, despre subvenţia încasată de partide de la buget.

El a precizat că doua discuţie este legată de câţi bani trebuie să meargă către presă.

”În momentul în care dai unui partid nişte bani trebuie să-i dea o anumită libertate, dar cât din banii ăştia poate să se ducă către presă, asta este o a doua discuţie”, a mai spus şeful statului.

Întrebat dacă va discuta şi cu partidele din coaliţie despre acest lucru, Nicuşor Dan a răspuns: ”Este o discuţie. În ceea ce priveşte cuantumul, această discuţie va avea loc odată cu legea bugetului national, pentru că acolo sunt prevăzuţi banii”, a subliniat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0978
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4169
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8451
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.0863

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb