Nicuşor Dan consideră că universităţile definesc identitatea naţională

A.B.
Politică / 24 octombrie, 14:57

Nicuşor Dan consideră că universităţile definesc identitatea naţională

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a participat vineri la Iaşi la ceremonia comună de aniversare a celor 165 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) şi a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” (UNAGE), eveniment găzduit de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”. Manifestarea a reunit reprezentanţi ai mediului academic, administrativ şi cultural.

În discursul său, şeful statului a vorbit despre importanţa instituţiilor de învăţământ superior în definirea identităţii naţionale şi despre rolul lor în societatea contemporană.

„O societate este definită de instituţiile pe care le are. În 1860, la doar un an după Unire, s-au fondat aceste două mari universităţi, care au fost esenţiale în definirea unei identităţi naţionale. Acest proces trebuie să continue”, a declarat Nicuşor Dan.

El a subliniat, totodată, că universităţile au datoria de a apăra valorile fundamentale ale cunoaşterii şi adevărului într-un context global dominat de dezinformare.

„Trăim o perioadă în care multe valori sunt puse în discuţie. Cred că trebuie să luptăm pentru adevăr şi pentru o lume în care deciziile se iau pe bază de cunoaştere. Universităţile trebuie să rămână spaţii ale libertăţii de gândire şi ale discernământului”, a spus preşedintele.

Nicuşor Dan a făcut apel şi la o implicare mai activă a mediului academic în deciziile publice:

„În momentul în care statul român dezbate bugetul sau legi importante - nu doar despre educaţie, ci şi despre economie - reprezentanţii mediului universitar trebuie să fie prezenţi în dezbateri. România este parte a Europei, nu o anexă. Mediul academic trebuie să aibă un cuvânt de spus în marile decizii ale societăţii.”

Şeful statului a salutat şi colaborarea dintre universităţile din România şi Republica Moldova: „De multă vreme construim împreună un spaţiu cultural, educaţional şi academic comun. Trebuie să continuăm acest proces, iar eu îl sprijin cu toată convingerea.”

Potrivit Ziarului de Iaşi, la sosirea sa la eveniment, preşedintele Nicuşor Dan a fost huiduit de un grup de persoane aflate în apropiere, care i-au strigat „Hoţule” şi „Mergi în Ucraina”.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. romania, un judet al UE.

    1. Romania, a fost adusa in sapa de lemn sub conducerea celor patru presedinti de dreapta care au conduso..Nu trebuie prea multa stinta ca sa analizezi realizarile celor patru presedinti de dreapta. Emil constantinescu, un geolog care a vandut teritoriile romanesti ocupate ilegal de ucraina si demolatorul Mineritului din Romania. Basescu, un Betiv si un Curvar notoriu care a fost groparul construiri de autostrazi in tara si cel care a vandut tara FMIului, a taiat salariile romanilor si a impozitat pensiile. Demis de catre romani prin referendum, a fost repus in functie de americani cu ajutorul Curtii Constitutionale, cel care a vandut Flota Romaniei pe doi lei si pe deasupra si un COLABORATOR al fostei securitati. A venit apoi ,impus de catre STAPANII lui NEMTI, IMPOSTORUL IOHANNIs pregatit indelung de STAPANI, prin VARUIREA centrului Sibiului declarat intentionat de Stapani ca Oras European. In afara faptului ca si-a plimbat augustul trup al nevestisi cu avioane de lux,IMPOSTORUL nu a produs nimic bun pentru Romania si Romani. A urmat apoi actualul IMPOSTOR, pregatit din timp de FRANCEZI, care au acaparat multe bogatii ale tari, sustinut la Primaria Capitalei,pe care a distruso. Ca o concluzie ,cel mai slab presedinte de dreapta este actualul presedinte un AUTIST veritabil si care face de ras Romania . Sub conducerea acestor TRADATORI IMPOSTORI, Romania, a avut numai prim ministrii ANALFABETI si la fel de TRADATORI ca si cei patru presedinti. BOC, o sluga care nu a adus nici un beneficiu romanilor. Ciolos, un adevarat Tradator al Romaniei care in loc sa sustina Romania si pe Romani, a fost sustinatorul pe fata al Francezilor. Au urmat apoi un betiv in persoana lui Orban, care in timpul pandemiei de covid, se distra in cladirea guvernului in timp ce romanii, mureau prin spitale si ereau tinuti in case. A urmat hotul de CATU, care si-a inzestrat familia cu tewrenuri care nu le-a aprtinut niciodata care a fost si el o Sluga credincioasa a Stapanilor din UE,cumparand vaccinuri cu care romanii, se puteau vaccina de 5 ori. Azi,se afla in frn untea Guvernului, unu Bolojan care se crede IMMPARATUL Romaniei si care condamna cetatenii romaniei la o saracie crunta in timp ce el si-a adust toate amantele si servitorii de la Oradea in capitala, cu care stapaneste tara si face SLUJ in fata STRAINILOR. Trebuie sa retinem insa faptul, ca cei care iau adus in fruntea Romaniei pe toti acesti TRADATORI, au fost o parte dintre Romani. Pacat de tinerii morti la revolutie care au crezut ca Tara,trecand la capitalism, va deveni un stat democrat.!

    LA cheltuiala bugetară pentru educatie, România este printre ultimele țări din lume

    și la acest capitol, plasându-se în top după Trinidad Tobago, Sri Lanka, Uganda, Tonga și Pakistan. 

    Conform unui raport al UNESCO privind educația.

    Restul e gargara si propaganda ieftina. 

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0839
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3783
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5032
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7585
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.9054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb