Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, în mesajul transmis duminică de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, că trebuie să ne reamintim cât de important a fost sprijinul acestei comunităţi pentru revenirea României la democraţie după anii comunismului şi, ulterior, pentru asumarea fără rezerve a valorilor europene şi euroatlantice, conform news.ro.
Nicuşor Dan se declară convins că, punând în continuare mai presus de toate solidaritatea, cultivând dialogul şi echilibrul în societate, vom opri orice încercări de fragmentare, de dezbinare ideologică ori de instrumentalizare politică a apartenenţelor etnice, potrivit news.ro.
”Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat. Când a existat dialog şi cooperare, România a progresat”, afirmă preşedintele, conform news.ro.
”Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este o sărbătoare specială a concetăţenilor noştri care celebrează apartenenţa la un spaţiu comun de istorie, limbă, tradiţii şi cultură. Este, totodată, un prilej pentru a aprecia contribuţia maghiarilor din România la dezvoltarea naţiunii noastre prin dialog interetnic şi intercultural, ca mod de existenţă paşnică şi de colaborare pentru a construi un viitor împreună. În această zi festivă, să ne reamintim cât de important a fost sprijinul activ al acestei comunităţi pentru revenirea României la democraţie după anii comunismului şi, ulterior, pentru asumarea fără rezerve a valorilor europene şi euroatlantice”, arată preşedintele în mesajul său cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, conform news.ro.
El subliniază că parteneriatul permanent între majoritate şi minorităţi a reprezentat un punct forte în modernizarea ţării noastre şi în integrarea deplină în Uniunea Europeană, iar proiectul european înseamnă, pentru toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, principii fondatoare pentru societatea noastră şi resurse pentru reducerea decalajelor de dezvoltare ale regiunilor din România, potrivit news.ro.
”Sunt convins că, punând în continuare mai presus de toate solidaritatea, cultivând dialogul şi echilibrul în societate, vom opri orice încercări de fragmentare, de dezbinare ideologică ori de instrumentalizare politică a apartenenţelor etnice”, punctează Nicuşor Dan, conform news.ro


















































Opinia Cititorului