Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că probarea tehnică a responsabilităţii ruseşti în atacurile din Marea Neagră este prematură, dar a arătat că Moscova reprezintă beneficiarul direct al situaţiei de incertitudine, transmite Agerpres.
Şeful statului a răspuns unei întrebări referitoare la posibila tentativă a Federaţiei Ruse de blocare a traficului comercial prin creşterea costurilor de asigurare a navelor şi la efectele posibile asupra preţurilor carburanţilor din România, informează sursa citată.
„Ce este cert este că există un culoar de transport pe care Ucraina l-a folosit pentru produsele ei, care urma conturul ţărmului din Ucraina, România, Bulgaria până în Turcia şi după aceea mai departe şi că în ultimele 10 zile am avut atacuri exact pe acest coridor. E prea devreme ca să dovedim tehnic că a fost un atac rus, dar intuiţia ne spune că beneficiarul acestei situaţii de incertitudine este Rusia. Ăsta este locul la care suntem în momentul ăsta”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan.
Preşedintele a adăugat că sectorul transporturilor consemnează deja de câteva luni un avans al costurilor de asigurare pentru navele din Marea Neagră, arată datele menţionate.
„Deja avem o creştere a preţului pe asigurări pe navele care sunt în Marea Neagră, nu de acum, de câteva luni plătesc asigurări mai mari şi evident că acest factor afectează preţurile ţărilor din jur şi inclusiv ale României, care depind de acest comerţ, în măsura în care depind de acest comerţ”, a afirmat şeful statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a participat joi şi vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, conchide agenţia de presă.
























































1. Foste tari din spatiul sovietic folosesc rusa
(mesaj trimis de Opinie în data de 17.10.2026, 06:11)
Mai multe regimuri folosesc rusa si alfabetul chirilic , si s au specializat in operatiuni sub acoperire ! Asteptam si rezultatele anchetei cu cele 5 drone navale explodate in Marea Neagra in vara , din care una linga Oil terminal ! Ce cautau dronele incarcate cu cate 300kg de combustibil in directia vest cand Rusia e in est ?!? Ce scria pe ele si in ce alfabet ?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2026, 08:20)
Nu cred ca Bulgaria are drone de genul asta.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2026, 08:17)
Tot timpul se ridică avioane. Marina ce face? Au vapoare doar la ziua marinei si plimbari in America si Mediterana? Au cumpărat unele noi. O grămadă de bani. Ce fac cu ele? La interventii am vazut doar MAI, niciodată o nava militară. Sunt platiti degeaba. Sa nu mai zicem de drona explodata in port. Mai bine i-ar trece la MAI, sa faca si ei ceva.
3. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 17.10.2026, 08:21)
Ai dreptate Nicusorule ca e prea devreme, dar numai pentru tine! Pana o sa pricepi tu s-ar putea sa sece Marea Neagra...
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2026, 10:00)
Eforturi disprate ale Ukrainei si Bruxel de a obisnui oamenii cu razboiul si in final de a baga Romania sa lupte impotriva Rusiei cu toate consecintele . cat timp Rusia nu-si asuma atacurile toate raman propaganda .
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2026, 13:25)
Si, ce crezi, Navele pe care le vor construii nemtii la Mangalia, daca le vor construii, vor avea o soarta mai buna. Intr-o clipa miliardele praduite tine si de mizeria USR de la " aparare" vor fi facute epave de ... drone neidentificate" ... tehnic, inca. Mars la gunoi, cu hotii tai..