Preşedintele României, Nicuşor Dan, îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, informează news.ro.
Vizita are loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Discuţiile vor viza intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia şi industriile de apărare, dezvoltarea conectivităţii şi de proiecte transfrontaliere, şi pe rolul României în procesul de reconstrucţie a Ucrainei. În plus, preşedintele Nicuşor Dan se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul la educaţie în limba matern.
”Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat oficial.
Potrivit Cotroceniului, ”România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei şi contribuie în prezent la eforturile internaţionale pentru o pace justă şi durabilă, însoţită de garanţii de securitate solide pentru Ucraina”.
”Agenda discuţiilor dintre Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relaţii bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor. Discuţiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia şi industriile de apărare, dezvoltarea conectivităţii şi de proiecte transfrontaliere, şi pe rolul României în procesul de reconstrucţie a Ucrainei”, se arată în comunicat.
De asemenea, cei doi şefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi evoluţiile de ultimă oră la nivel regional şi global.
”În egală măsură, Preşedintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul la educaţie în limba maternă”, menţionează Administraţia Prezidenţială.


















































1. Șase
(mesaj trimis de Nume în data de 11.03.2026, 17:44)
Vine șeful!
Toată lumea încolonată, prezentați onorurile, unghiuțele tăiate, nu mișcați, nu respirați.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 18:27)
Ați cumpărat tranchilizantele pentru Soso?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2026, 06:25)
Pai soso ar trebui sa taca si presedintele si premierul ar trebui sa-l traga de maneca(sa nu zic de urechi) pa Zelenski despre drepturile romanilor de pe teritoriul romanesc dat prin dictat la Ucraina.
Ca sa nu mai zic de cum a intrat frontul ucrainean in Romania la 23 august 1944....
Dar pentru acestea trebe verticalitate si ceva carte....
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 19:52)
Nicusor mucusor v a fi faultat de alt actoras de duzina Zelenski care vine la cersit…
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2026, 23:00)
Vai !! de capul ,saracilor romani,
ce de Pachete de Austeritate vor primii,
ca sa putem "dona" bani+arme actorasului planetar,
"Cel mai bogat cersetor al lumii este Volodimir Zelenszki",
afirma fostul coleg de partid Artyom Dmitruk, care
sustine ca "gasca pesedintelul au castigat 50 miliarde $"
datorita razboiului cu rusii.