Preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), Nicuşor Dan, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că "acelaşi buget pentru 2015 se regăseşte în bugetul pentru anul 2016" al Bucureştiului şi a atras atenţia că nu se poate înţelege din document "unde se duc exact cheltuielile".
"Toate bugetele sunt identice de la an al an. Am văzut un raport cu Curţii de Conturi care vorbea de cheltuieli nejustificate, preţuri de la cinci ori la 50 de ori mai mari la ALPAB, unde vorbim de băncuţe, crizanteme, tei. Acelaşi buget pentru 2015 se regăseşte în bugetul pentru anul 2016. Păstrăm aceeaşi meteahnă de a previziona cheltuieli mai mari decât ştim de la început că o să reuşim să acoperim prin venituri, asta probabil pentru a avea o marjă de manevră în negocieri. Aşa cum DNA a dovedit de multe ori, trebuie să plăteşti şi când iei contractul, şi când se fac plăţi. Nu poţi să înţelegi din buget unde se duc exact cheltuielile", a afirmat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
El a spus că, în bugetul Capitalei pe anul 2016, există, la capitolul "Alte cheltuieli", prevăzuţi 270 de milioane de lei şi la "Cheltuieli cu bunuri şi servicii" încă 250 de milioane de lei.
"Doar în bugetul primăriei avem o linie pe care scrie "alte cheltuieli" 270 de milioane de lei şi o altă linie, alte cheltuieli, cu bunuri şi servicii, 250 de milioane de lei. În total, 500 de milioane de lei, peste 100 milioane de euro de care nimeni nu ştie. Ce vom face cu aceşti bani?" a spus Nicuşor Dan.
La rândul său, Liviu Mălureanu de la USB sectorul 3 consideră că bugetul în forma actuală este "netransparent, neprietenos cu cetăţenii, un document de contabilitate internă".
"Nu urmăreşte o listă de priorităţi, nu este structurat pe programe de dezvoltare. Nu permite trasabilitatea îndeplinirii obiectivelor de investiţii. Nu arată dacă banii cheltuiţi au fost bine administraţi", a spus Mălureanu.