Nicuşor Dan respinge alegerile anticipate şi cere partidelor să negocieze

M.S.
Politică / 24 septembrie, 12:20

Sursa foto: Facebook / Nicuşor Dan

Sursa foto: Facebook / Nicuşor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu vede în alegerile anticipate o soluţie pentru criza politică. Într-un interviu acordat Agerpres la New York, el a spus că alegerile anticipate ar însemna patru până la şase luni de bannere pe stradă, reclame la televizor şi certuri între partide.

Declaraţia vine înaintea votului de învestire a Guvernului Siegfried Mureşan, programat marţi, 29 septembrie. Constituţia permite dizolvarea Parlamentului numai dacă acesta nu acordă votul de încredere pentru formarea guvernului în 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Daca guvernulMuresan pica N.Dan este in situatia de a putea nominaliza chiar si pe Bolojan ca viitor Prim Ministru desemnat si poate declansa si Alegeri Anticipate(numind un premier desemnat care ar putea fi chiar mai inconfortabil pentru PSD decit Muresan ) acolo unde PSD devine a treia sau a patra roata la caruta politicilor din Romania .Stiind toate acestea Grindeanu va accepta sau va deveni „groparul”PSD cu toate implicatiile politice aferente.Conditia initiala ce era ceruta de catre PSD(fara Bolojan ) a fost acceptata de catre trioul UDMR,USR,PNL ceea ce va reintorce si fugarii din PNL la vot .PSD nu mai poate inventa alte conditii fara sa creeze in rindul votantilor deringolada.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Corect!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb