Nordis a respins concluziile CITR şi susţine că promitenţii-cumpărători îşi păstrează unităţile contractate

A.B.
Miscellanea / 18 noiembrie, 21:24

Nordis a respins concluziile CITR şi susţine că promitenţii-cumpărători îşi păstrează unităţile contractate

Reprezentanţii Nordis a afirmat că toţi promitenţii-cumpărători care nu au reziliat promisiunile de vânzare îşi păstrează unitatea şi tipul de apartament contractat, potrivit unui comunicat al companiei citat de mass-media. Declaraţiile vin după publicarea analizei realizate de Casa de insolvenţă CITR, administratorul judiciar al Nordis Management SRL.

Administratorul special Emanuel Postoacă susţine că „Nordis nu a încheiat mai multe contracte de vânzare pentru acelaşi apartament”, precizând că astfel de situaţii ar fi imposibile din punct de vedere juridic. Compania transmite că aceasta este „ultima comunicare” pe acest subiect.

Potrivit Nordis, în urma analizelor interne, Nordis Management SRL are 108 apartamente disponibile, alături de spaţii comerciale, birouri şi zone tehnice. Postoacă afirmă că este esenţial ca publicul să cunoască „întreg adevărul” despre parcursul companiei şi responsabilităţile în proiect, subliniind că prioritatea creditorilor rămâne recuperarea investiţiilor prin semnarea contractelor de vânzare sau recuperarea sumelor plătite, condiţionată de finalizarea clădirilor.

Compania anunţă că procesul de due diligence privind un posibil transfer de afacere este aproape finalizat în cazul Nordis Mamaia SRL, iar analiza pentru Nordis Management SRL urmează în curând. Nordis speră ca investitorul interesat să îşi menţină oferta şi să poată fi realizat transferul, considerat de companie „cea mai importantă soluţie în acest moment”.

În replică la raportul CITR publicat luni, Nordis acuză „interpretări incomplete” şi afirmă că a transmis creditorilor liste actualizate cu toate apartamentele, promitenţii-cumpărători, cumpărătorii şi persoanele care au reziliat contractele, structurate în ordine alfabetică. Compania susţine că CITR „a complicat lucrurile” şi că a creat o „stare de spirit negativă”, care ar putea afecta atragerea unui investitor.

CITR a analizat timp de şapte luni proiectul Nordis Mamaia Wave şi a identificat 212 promisiuni de vânzare rămase fără obiect, ca urmare a vânzării unităţilor către terţi, a executării silite sau a recompartimentării apartamentelor. În total, din 1.408 convenţii analizate, 709 unităţi au fost deja transferate, 441 au promisiuni valide, 212 nu mai au obiect, 46 prezintă interpretări divergente între administratorul judiciar şi cel special, iar 303 unităţi sunt disponibile.

CITR precizează că va analiza individual cererile de transfer pentru convenţiile fără neconcordanţe şi va verifica posibilitatea atribuirii unor unităţi echivalente în cazurile unde promisiunile au rămas fără obiect. Procedura de insolvenţă a Nordis Management SRL, deschisă pe 7 octombrie 2024, implică peste 1.200 de creditori şi o masă credală acceptată de 721 milioane lei, alături de peste 600 de litigii în derulare.

Nordis Group anunţase în septembrie intenţia Avangarde de a prelua afacerea, considerând atragerea unui investitor strategic o soluţie viabilă pentru recuperarea investiţiilor creditorilor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0859
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7722
Gram de aur (XAU)Gram de aur571.4179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb