Nou record pentru creşterea preţurilor producătorilor industriali din Statele Unite

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Materii Prime / 15 octombrie

Nou record pentru creşterea preţurilor producătorilor industriali din Statele Unite

Preţurile producătorilor industriali (PPI) din Statele Unite au continuat să crească în luna septembrie 2021, cu un ritm lunar de 0,5%, care a fost însă sub aşteptări şi în temperare uşoară după avansul lunar de 0,7% din august şi cel de 1% din iulie şi iunie. Conform datelor publicate de statistica americană, rata anuală a PPI a atins un nou record în septembrie de 8,6%, de la 8,3% în august, 7,8% în iulie şi 7,3% în iunie.

Analiştii anticipau o creştere lunară de 0,6% a PPI în luna septembrie, iar în ritm anual avansul preţurilor producătorilor era estimat la 8,7%. Inflaţia la bunuri a continuat să fie forţa dominantă în septembrie, urcând cu 1,3%, comparativ cu o rată de creştere lunară de 0,2% pe inflaţia la servicii. Aceasta a fost a noua lună consecutivă de creştere pentru preţurile producţiei industriale. Serviciile şi consumul reprezintă circa 70% din economia americană.

"Inflaţia de bază" a producătorilor industriali de peste Ocean (CORE PPI), indicator care exclude preţuri considerate volatile precum cele ale energiei şi serviciilor comerciale, a urcat în septembrie cu un ritm lunar în temperare de 0,2%, după o creştere lunară de 0,6% în august, şi a accelerat la 6,8% an/an. Datele privind preţurile producătorilor industriali din SUA au primit o importanţă ceva mai mare decât de obicei după rapoartele din ultimele luni privind preţurile de consum, rapoarte care au arătat că inflaţia a accelerat puternic începând cu aprilie, ajungând la o rată anuală de 5,4% în ultimele luni.

Evoluţia anuală a PPI vine atât ca urmare a efectului de bază, cât şi a creşterii preţurilor materiilor prime în primele nouă luni din acest an şi a problemelor cu penuria de containere din sfera transportului maritim, care au majorat masiv costurile de transport - acestea au început să scadă din luna septembrie, evoluţie ce pare să continue în octombrie.

Evoluţia preţurilor producătorilor industriali din SUA se înscrie în tendinţa globală generală de debut al noului ciclu economic post-Covid-19, cu menţiunea că lanţurile de aprovizionare sunt puternic lovite de lipsa de producţie din perioada de lockdown a crizei Covid şi de lipsa de input-uri. De notat de asemenea că majoritatea creşterilor de preţuri sunt transmise pe lanţ de către producători şi în final ajung la consumatorii finali. Creşterile de preţuri ale materiilor prime se datorează, de asemenea, producţiei deficitare din perioada de vârf a pandemiei din 2020 şi a cererii care a înregistrat o creştere peste aşteptări.

Totodată, date publicate ieri de departamentul american pentru muncă au arătat că piaţa muncii continuă redresarea, numărul solicitărilor iniţiale săptămânale de şomaj scăzând pentru prima dată sub cifra de 300.000, respectiv la 293.000 de la 329.000. Cererile ce solicită continuarea ajutorului de şomaj au scăzut şi ele în săptămâna precedentă, la 2,593 milioane de la 2,727 milioane, semn că economia americană accelerează uşor după finalul valului patru ce s-a resimţit în SUA în august şi septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

07 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8231
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.5919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
croco.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro