Numărul turiştilor din Bran a scăzut cu 15%

N.I.
Companii / 6 septembrie 2009

Numărul de turişti din Bran a scăzut cu 15%, în S1, iar autorizaţiile de construcţie au scăzut cu 50%, în primele opt luni, din cauza crizei, a declarat pentru NewsIn primarul localităţii, Gheorghe Hermeneanu.

"S-a resimţit o scădere cu 15% a numărului de tursişti din Bran, până la peste 20.000, în semestrul I, faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Chiar şi clienţii fideli şi-au redus timpul de şedere, din cauza crizei. Oamenii şi-au limitat cheltuielile. Şi la turismul de weekend se simt scăderi", a declarat Agenţiei NewsIn primarul localităţii, Gheorghe Hermeneanu.

Acesta a mai spus că şi piaţa imobiliară a fost afectată de criză, astfel încât s-au realizat foarte puţine tranzacţii cu terenuri de la începutul anului. În zonă, terenul costă 35-60 euro/metru pătrat.

De asemenea, din ianuarie şi până la 1 septembrie, primăria a dat cu 50% mai puţine autorizaţii de construicţie, faţă de perioada similară din 2008.

"În anii trecuţi, creştea numărul autorizaţiilor cu 30%, de la an la an, însă acum sunt în scădere, faţă de 2008, din cauza crizei. Nu se mai dau credite aşa uşor să poţi dezvolta un proiect. De la începutul acestui an şi până la 1 septembrie, am dat 50 de autorizaţii de construcţie, din care numai trei pentru pensiuni. Comparativ, în aceeaşi perioadă din 2008, am dat 78 de autorizaţii de construcţie, dintre care 15 pentru pensiuni. Deci, autorizaţiile pentru pensiuni au fost de cinci ori mai mici", a precizat Hermeneanu.

În prezent, există 150 pensiuni autorizate în Bran.

Localitatea Bran are circa 5.500 locuitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb