O anchetă de corupţie cu privire la Didier Reynders, candidatul Belgiei în Comisia von der Leyen, clasată

V.V.
Internaţional / 28 septembrie 2019

Didier Reynders (Sursa foto: Twitter)

Didier Reynders (Sursa foto: Twitter)

O anchetă a Parchetului de la Bruxelles cu privire la acuzaţii de corupţie vizându-l pe ministrul belgian al Apărării Didier Reynders, candidatul ţării sale la un post în viitoarea Comisie Europeană (CE), a fost clasată fără urmăriri, relatează AFP.

"Dosarul a fost clasat fără urmăriri, pentru că nu a exitat o infracţiune", a declarat vineri pentru AFP Willemien Baert, un purtător de cuvânt al parchetului, confirmând un anunţ anterior al lui Didier Matray, avocatul lui Didier Reynders.

Didier Reynders urmează să fie audiat miercuri în Parlamentul European (PE), căruia îi revinse ultimul cuvânt în procesul numirii viitorului Executiv european, care urmează să intre în funcţie la 1 noiembrie.

El urmează să fie audiat miercuri, începând de la ora locală 9.00 (10.00, ora României), în comisiile europarlamentare ale Afacerilor Juridice şi Libertăţilor Civile, care corespund portofoliului său de comisar al Justiţiei şi Statului de Drept.

O anchetă în curs a justiţiei belgiene îl expunea unor audieri agitate pe cel care este în prezent ministrul Afacerilor Extere şi Apărării într-un Guvern care expediază afacerile curente.

"CLIENTUL MEU A RESPINS IMEDIAT TOATE ACUZAŢIILE PRIN INTEREDIUL PRESEI"

La 14 septembrie, cotidianele belgiene L'Echo şi De Tijd au dezvăluit că au aflat despre acuzaţii formulate împotriva lui Didier Reynders care au obligat Parchetul de la Bruxelles să deschidă o anchetă preliminară.

Parchetul a confirmat informaţia, în timp ce Didier Reynders, citat de agenţia belgiană de presă Belga, dădea asigurări că "nu are cunoştinţă" de o asemenea anchetă.

"Clientul meu a respins imediat toate acuzaţiile prin intermediul presei", declara pentru AFP avocatul său la 19 septembrie.

"Sper să se facă claritate cât mai rapid posibil. Este evident că autorul acuzaţiilor este animat de o voinţă de a face rău", adăuga Matray.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb