O mie de noi firme italiene vin anual în România

R.P.
Ziarul BURSA #Companii / 16 aprilie 2007

O mie de noi firme italiene vin anual în România

Valoarea schimburilor comerciale dintre România şi Italia se ridică la 10 miliarde de euro/an, a declarat, vineri, la Alba Iulia, ambasadorul Italiei în România, Daniele Mancini, citat de Rompres. Domnia sa a precizat, de asemenea, că o mie de noi firme italiene vin anual în ţara noastră.

Numai în judeţul Alba, unde există o comunitate italiană, îşi desfăşoară activitatea 474 de firme cu capital italian, dintre care mai mult de jumătate se află în Alba Iulia.

La prima sa vizită în Alba Iulia, Daniele Mancini s-a întânit cu reprezentanţii Consiliului Local şi a asistat la ceremonia de decernare a titlului de "Doctor Honoris Causa" preşedintelui Camerei de Comerţ Italiene pentru România, Gugliemo Frinzi.

În prezenţa autorităţilor judeţene, împreună cu primarul Mircea Hava, ambasadorul a tăiat panglica de inaugurare a Pieţei Alessandria, în care se află "Lupa Capitolina", denumită astfel după o localitate italiană care întreţine relaţii de colaborare şi înfrăţire cu oraşul Alba Iulia. Ambasadorul a declarat, cu acest prilej, că, în câteva luni, la Alba Iulia va fi înfiinţat un Centru Cultural româno-italian. Oficialul italian a avut în program şi vizitarea sediilor băncilor San Paolo, Unicredit şi Italo-Romena, precum şi patru societăţi comerciale italiene, urmând ca, ulterior, să se întâlnească cu cei peste 200 de întreprinzători italieni din Municipiu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb