O nouă tranşă de Remdesivir a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

J.P.
Miscellanea / 08 octombrie 2020

O nouă tranşă de Remdesivir a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" din Timişoara a primit o a doua tranşă din antiviralul Remdesivir, din alocarea europeană destinată României. Medicamentul ajunge pentru tratamentul a 10 bolnavi, conform news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, Ministerul Sănătăţii a trimis la Timişoara 50 de doze din medicamentul utilizat pentru tratarea pacienţilor cu forme severe şi medii de COVID - 19, internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara.

Primele doze vor fi administrate încă din această după-amiază unor pacienţi care necesită un astfel de tratament. Cantitatea primită astăzi ajunge pentru tratamentul a 10 bolnavi de COVID - 19.

"În zilele următoare vom primi încă 150 de doze din antiviralul Remdesivir, iar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne-au asigurat că, în cazul în care vom mai avea nevoie, vor suplimenta numărul de doze alocate spitalului nostru. Tratamentul cu Remdesivir vine în completarea altor scheme de terapie aflate în protocolul naţional, care sunt folosite pe scară largă în unitatea noastră sanitară", a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara.

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara a anunţat, marţi, că dozele de Remdesivir, unul dintre antiviralele folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost epuizate la unitatea medicală unde lucrează.

"Am primit un stoc destul de bun, numai că l-am folosit. Sunt mulţi pacienţi care necesită terapie. E un medicament util şi l-am folosit. Urmează, foarte probabil, să primim, am făcut comandă la Minister. În momentul de faţă nu îl avem în spital. Avem medicamente similare ca eficienţă. Cred că au fost peste 300 de doze, dar s-au consumat destul de repede. Şase se dau la un singur pacient şi pacienţii sunt mulţi. Niciun medicament antiviral nu are eficienţă clar dovedită. Nici Remdesivir nu poate fi dat la orice pacient, depinde de comorbidităţile pe care le are", declara Virgil Musta.

Antiviralul Remdesivir a fost acreditat de Comisia Europeană a Medicamentului, în luna iulie, pentru a fi folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. România a beneficiat de 25.000 de flacoane de Remdesivir. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, în depozite mai sunt în acest moment 4000 de doze de Remdesivir. România este a doua ţară, după Spania, în ceea ce priveşte alocările europene ale acestui medicament.

În Timiş, 178 de persoane depistate cu COVID - 19 sunt internate în spital, dintre care 21 la terapie intensivă.

Totodată, în Timiş, de la debutul pandemiei au fost depistate 4.626 de cazuri de infecţii cu virusul SARS CoV-2, dintre care 142 în ultimele 24 de ore.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro