Oamenii de afaceri italieni propun guvernului din România reducerea numărului de taxe

F.A.
Companii / 29 aprilie 2009

Oamenii de afaceri italieni propun guvernului din România reducerea numărului de taxe şi tarife şi simplificarea legislaţiei muncii, ca măsuri de sprijinire a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit preşedintelui UNIMPRESA, Stefano Albarosa.

"În momentul de faţă o firmă trebuie să aibă doi sau trei specialişti doar pentru a şti ce are de plătit şi către cine. Este un sistem diabolic în care e absolut imposibil să fii corect. Cu atâtea taxe şi tarife, circa 558, e imposibil ca o agenţie de control să nu-ţi găsească ceva în neregulă, supunând astfel oamenii de afaceri şantajului autorităţilor", a declarat, ieri, preşedintele patronatului oamenilor de afaceri italieni UNIMPRESA, Stefano Albarosa.

De asemenea, reprezentanţii UNIMPRESA propun executivului reducerea TVA pentru achiziţia utilajelor de producţie, introducerea unei dobânzi preferenţiale pentru IMM-uri, precum şi a unui credit fiscal de până la 75% din contravaloare TVA-ului investiţiilor cu efect multiplicator în economie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb